6 comentarii- Florin Dumitrescu: „Filmul putea fi încă și mai grosier, și mai obraznic. În opinia mea, Dima și compania au dat dovadă de reținere, aș zice chiar decență”.
- Victor Morozov: „«Teambuilding» e un film care pică la țanc, surfând cu oareșce dexteritate pe valul de tiktokizare a imaginii”.
- Iulia Popovici: „La fel cum această «societate» n-a auzit de AUR până după alegeri, din cauză că electoratul AUR nu are drept de reprezentare în mainstreamul Facebook, ea, în mare parte, n-a auzit nici de «Teambuilding» sau de Micutzu (nu că ar fi totuna cu AUR) și e ultragiată de incompatibilitatea de valori”.
- Arthur Suciu: „Studenții mei mi-au povestit de film acum două luni (…) «Teambuilding» e o critică lejeră a corporatismului, nu știu dacă prima de acest fel, dar în orice caz prima de mare succes”.
„Teambuilding” a devenit un fenomen nu atât prin natura filmului, cât prin natura scindării societății în două. De foarte mult timp, un film nu a reușit să producă atâtea polemici și discuții în mediul online românesc. Iar asta nu e puțin lucru.
Ca om atent la astfel de fenomene sociale, politice și culturale am discutat cu diverse persoane. Cu ajutorul unor voci calificate, încercăm să răspundem, pentru cititorii Libertatea, la două întrebări:
1. De ce are un succes atât de mare la public un film precum „Teambuilding”?
2. De ce a polarizat societatea și a creat atâta polemică?
Florin Dumitrescu, antropolog: „E o satiră cruntă, care biciuie moravurile fără menajamente și pune probleme sociale grave”
Florin Dumitrescu este antropolog, scriitor, specialist în discursul publicitar. El crede că „«Teambuilding» face parte din valul filmelor realizate de către comedienii de stand-up, ajunși azi la maturitate artistică și aflați în căutare de noi canale și forme de expresie. Priceperea de a caricaturiza prejudecăți sociale și anomalii cotidiene le vine din experiența scenei, de la feedbackul sincer, uneori nemilos, din partea publicului de club. Micutzu, Dima și ceilalți s-au călit în numeroase roasturi și monologuri la scenă deschisă: de aici le vine deopotrivă simțul vieții reale și «șmecheria» de a cuceri publicul”.
„Apoi există mai multe filme cu subiect similar intitulate Teambuilding, realizate în diverse țări postcomuniste; nu știu dacă e rețetă, franciză sau epigonism, dar cred că și alegerea unui tipar narativ de succes a ajutat Teambuildingului românesc”.
„Nu e o critică 100% coerentă. Asta vine tot de la stand-up, unde ești rău cu toți, fără părtinire”
„Filmul deranjează rău, pentru că e o satiră cruntă, care biciuie moravurile fără menajamente și pune probleme sociale grave, cum ar fi etica muncii, politica perfidă a microculturii de companie și așa-zisele bullshit jobs, prin care e exploatat noul proletariat corporate”.
Filmul putea fi încă și mai grosier, și mai obraznic. În opinia mea, Dima și compania au dat dovadă de reținere, aș zice chiar decență. Știu că publicul mai sensibil reproșează contrariul, dar mediul corporatist românesc cunoaște cazuri de teambuildinguri care frizează hărțuirea, chiar violul.
Florin Dumitrescu, antropolog:
„Sunt realități de tip viața bate filmul care depășesc comedia. Teambuilding face doar aluzie la ele. Nu e o critică 100% coerentă, nici conștientă politic. Asta vine tot de la stand-up, unde ești rău cu toți, fără părtinire. Se face bâză și de naționalismul dacopat, dar și de presiunea corectitudinii politice. Și de regionalisme, dar și de romgleză. Un pic tezist e finalul, poate cam prea încrezător în propășirea prin IMM-uri idilic escapiste. Dar se cerea un happy-end, așa că…”
Victor Morozov, critic de film: „Elitele noastre – fundamental ignare cu privire la cinema – au atacat filmul”
„Răspunsul scurt este: pentru că asta se cere. Dar aici contează răspunsul lung, care trebuie neapărat să includă o discuție despre circuitele de producție și distribuție ale filmelor (capitol la care Teambuilding a dat clasă), despre contextul actual al audiovizualului, ca și, evident, despre așteptările publicului din România”.
„Mai concret: tot lanțul care se ocupă cu realizarea unui film, culminând cu exploatanții de cinematografe, s-a dat peste cap pentru ca «Teambuilding» să fie văzut. Dar filmul însuși a umplut un gol căscat pe urmele unui așa-zis cinema «de autor» românesc care, cu puține excepții, s-a dovedit tot mai îmbâcsit, tot mai captiv în propriile ticuri și reflexe și, cel mai important, tot mai incapabil să dea seamă de noua vârstă a audiovizualului”.
„«Teambuilding» e un film care pică la țanc, surfând cu oareșce dexteritate pe valul de tiktokizare a imaginii. Sigur, filmul face treaba asta batjocorind grosolan (și adesea cu rezultate modeste) tot ce prinde, acolo unde filmele recente ale unui Radu Jude oferă un echivalent sofisticat, «cinefil» (și evident superior) al procedeului – dar, vrând-nevrând, tot cinema se cheamă că e și ce obțin creatorii lui «Teambuilding»”.
„Moartea cinematografului”
„Încercarea lor s-ar putea să fie mai onestă – și, cu siguranță, mai în priză față de schimbările de paradigmă audiovizuală – decât multe filme românești «de artă» recente, care nici nu-i de mirare că au îndepărtat publicul de sala de cinema”.
„«Teambuilding» a stârnit pasiuni, devenind – după acea sinistră expresie – un fenomen de societate. Și e foarte bine că s-a întâmplat așa, fiindcă se infirmă astfel lozinca – de atâtea ori reluată, nu în ultimul rând de către mine – cu «moartea cinematografului», care a funcționat ca un clickbait pe timp de pandemie. Problema apare atunci când realizăm că pasiunile respective au fost canalizate greșit”.
Un film rămâne un film, nu un instrument revoluționar
„Elitele noastre – fundamental ignare cu privire la cinema – au atacat filmul nu punctual, în numele vreunui neajuns oarecare, ci din postura de paznici ai unei bostănării (arta cu majusculă) care astăzi, în epoca influencerilor, ar face bine să mai plece urechea la stradă”.
Baricada opusă a văzut în film o ditamai unealtă anticapitalistă, măturând frumușel cu privirea jenantele stereotipuri care îl inundă de la un capăt la altul – totul de dragul «artei populare», această himeră care instaurează un alt elitism
„Să nu uităm însă că un film este (din fericire) doar un film: nicio șansă să dărâme vreun statu-quo – să fie mulțumit dacă reușește, la o adică, să stârnească o chestionare valabilă a mediului cinematografic”.
„Fără să-i exagerez firavele merite, mă bucur că există Teambuilding, căci apariția lui ne confruntă cu un aici-și-acum al audiovizualului de care e necesar să luăm seama. O mostră exemplară pentru o anumită sensibilitate a zilei de azi, deci: în loc să ne autosesizăm cu piatra, mai bine vedem ce o caracterizează și ce putem salva din ea. Abia acesta ar fi un gest radical”.
Iulia Popovici, critic de teatru: „Divertismentul lejer, care te lasă și cu un vag gust al răzbunării sociale, a fost dintotdeauna o nevoie omenească”
„Teambuilding traduce românește o rețetă americană, care apelează la reflexe emoționale elementare (empatia cu „grasul” nefericit și ratat sau cu angajatul familist beat mort de fericire c-a scăpat trei zile – asta din urmă funcționează, în datele esențiale, încă de pe vremea lui Machiavelli –, umilirea șefului, happy ending etc.), și o face răspunzând unor clișee locale mega-recognoscibile (clujismul e cel mai transparent)”
„Filmul capitalizează imaginea unor performeri deja cunoscuți și potențialul unor glume pe calapod de stand-up (poanta cu kind reminder e curat stand-up, după mine)”
«Teambuilding» oferă o satisfacție compensatorie, pentru o categorie vastă de spectatori, pentru dezechilibrele propriei existențe (viața de corporație, cu asistentele șefilor cu tot, captivitatea ratelor, discursul public despre ierarhizările regionale etc.), într-un cadru familiar, fără traducere.
Gustul discret al răzbunării sociale
„Divertismentul lejer, care te lasă și cu un vag gust al răzbunării sociale, a fost dintotdeauna o nevoie omenească (romanii nu se duceau la comediile lui Plaut să capete epifanii despre univers), oferta locală a lipsit până acum”.
„A creat polemică pentru că a intrat pe Netflix în primele zile din ianuarie – când lumea middle-age intelectuală (ca mine…) e(ra) în vacanță. Filmul a rulat luni întregi în cinematografe, a făcut record de încasări și n-a auzit nimeni vreo polemică, fiindcă la cinema se duce publicul-țintă, care știe cine sunt BRomania și Micutzu”.
„Societatea care n-a auzit de AUR”
„Însă «societatea», mai nou, înseamnă combinația dintre Facebook și vocile articulate, fără greșeli gramaticale, ale clasei dominante, în România, când vine vorba despre reprezentare publică (grupul educat, middle-age, al intelectualilor, antreprenorilor, liber profesioniștilor etc.)”.
„La fel cum această «societate» n-a auzit de AUR până după alegeri, din cauză că electoratul AUR nu are drept de reprezentare în mainstreamul Facebook, ea, în mare parte, n-a auzit nici de Teambuilding sau de Micutzu (nu că ar fi totuna cu AUR) și e ultragiată de incompatibilitatea de valori. Pe scurt, polemica asta e încă un episod al unei lungi lupte pentru dominanța reprezentării”.
Arthur Suciu, lector universitar: „Prima critică de mare succes a corporatismului”
Arthur Suciu este scriitor, specialist în teoriile comunicării, lector universitar la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
„Teambuilding e o critică lejeră a corporatismului, nu știu dacă prima de acest fel, dar în orice caz prima de mare succes. Și nu doar a corporatismului, ci și a ardelenismului fițos. Folosește foarte bine și comic stereotipurile despre moldoveni, ardeleni și olteni. De reținut: folosește intenționat aceste stereotipuri și astfel le deconstruiește. E un film la care chiar nu mă așteptam. Probabil că sunt schimbări în atmosferă”.
„Filme cum e Teambuilding reunesc multe scene și poante din cultura populară și, de asemenea, sunt o sursă de glume și poante noi. Am amici care au văzut deja filmul de două ori și sunt în stare să-ți spună replici din film, le place umorul de limbaj, chiar dacă uneori e vulgar. Însă nu există umor fin și umor vulgar, există doar glume la care râzi și glume la care nu râzi. Asta e, de fapt, cultura populară reală: viața cotidiană o preia și o duce mai departe”.
„Studenții mei mi-au povestit de film acum două luni, la cursul de comunicare internă, în care le vorbeam despre… team building. Team buildingul este un instrument folosit curent pentru buna integrare în corporații pentru că favorizează comunicarea informală dintre participanți. E un loc situat în afara muncii propriu-zise, dar încă în legătură directă cu aceasta. De la team building pleacă multe, iar autorii filmului au prins ideea”.
Astfel de filme sunt o cale de negociere socială, sensurile lor intrând în dezbaterea socială rapid și cu anumite consecințe. Oamenii au nevoie de înțelesuri, de sensuri
„Acesta este rolul culturii populare. Ea păstrează statu-quoul, dar și schimbă unele lucruri. Tocmai de aceea, e foarte important ca o societate modernă să aibă o cultură populară vie, cu sensuri produse local, la care să participe cât mai mulți. Cultura populară vie produce și opere bune, nu există capodopere apărute din nimic”.
„Dacă s-ar produce 20 de Teambuilding pe an, viața în România ar fi de 200 de ori mai interesantă și ar apărea și niște filme de mare artă”.