Sandy Nardo, în vârstă de 53 de ani, a dezvăluit la o emisiune matinală, că de la 19 ani, de când şi-a început viaţa sexuală şi până când s-a căsătorit a avut nu mai puţin de 140 de parteneri.
Aceasta a explicat şi faptul că, pe fiecare dintre amanţii ei i-a trecut pe o listă şi au fost şi notaţi. Femeia le-a dat punctaje cuprinse între 1 şi 10, în funcţie de prestaţia pe care au avut-o în pat, dar şi de aspectul fizic. Singurul bărbat care a primit nota maximă de la Sandy a fost chiar soţul ei, conform spuselor britanicei.
Sandy a povestit că obişnuieşte să facă tot felul de liste, tocmai de aceea a ţinut şi această evidenţă a iubiţilor.
„Îmi place să fac liste pentru tot felul de lucruri. Aş putea face o listă a hainelor de iarnă de care vreau să scap şi a lucrurilor de care am nevoie pentru garderoba mea”, a spus ea.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News