Procurorii au cerut arestarea suspectului de abia acum, când au strâns probe „științifice” și declarații care să-l incrimineze. Ștefan Risipițeanu nu are familie, serviciu, este asistat social și trăiește din mila vecinilor și a statului
”Am discutat cu el în prima zi când am ajuns la Caracal, pe o bancă în fața porții. Este unul care îl ajuta pe Dincă, primea bani pentru asta. Este alcoolic și are unele porniri violente. Este asistat social, nu are nici casă, nici familie și mânca la cantina socială din Caracal. Pe 28 iulie se plângea că a fost luat la ochi de anchetatori pentru că avea mâinile arse, dar suferă de o boală de piele. Avea și jeg pentru că nu se spăla, spun vecinele sale” a povestit reporterul Libertatea .
”Vecinele spun că anchetatorii își fac păcat că l-au reținut pe Risipițeanu pentru că abia se ținea pe picioare și nu ar fi fost în stare să-i calce în casă lui Dincă. Nu se ducea acolo decât chemat, îi era teamă de el. Spun că este mai bine pentru el așa, pentru că la cât de slab este, acolo unde e închis primește mâncare și nu mai are băutură, iar dacă nu era închis, dădea colțul iarna asta” spun vecinele suspectului.
„Oamenii nu mi-au lăsat impresia că ar avea ceva de ascuns. Cei care spuneau că lucrează pentru Dincă spuneau că nu au pășit în casă, știau că vine Dincă din când în când, aduce femei, ei se uitau din drum și Dincă le spunea Vreți și voi, puneți-vă pofta în cui. Nu împărțea femeile cu nimeni, din ce spun vecinii” a relatat reporterul Libertatea Maria Andrieș.
„Ștefan îi cerea mereu bere și țigări lui Dincă, se temea să nu își piardă abonamentul la cantina socială dacă vorbește prea mult și se plângea că Dincă are să-i dea în jur de 2.000 de lei de la muncile pe care le făcuse”.
”După ce a fost interogat de procurori, Fane a devenit foarte ursuz, chiar nervos. A amenințat fotoreporterul Libertatea că-i distruge aparatul. I-am dat țigări și s-a calmat. Era evident că pentru el a fost un șoc să se afle în fața oamenilor legii și să stea atâtea ore închis, înconjurat de străini” (când a dat declarații de martor, n.r.) ”După audiere, a băut un litru de țuică și a dormit două zile la o vecină”, a mai spus Maria Andrieș.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro