La ștrandul din Deva există un bazin special pentru copii, însă adulții l-ar fi luat pe băiețelul de șase ani cu ei în piscina adâncă de 1,6 metri. Reprezentanții complexului afirmă că micuțul a intrat în apă alături de unul sau mai mulți membri ai familiei.
„Un minor a intrat în piscină alături de un adult, bunic sau unchi. Copilul a fost scăpat de sub supraveghere și s-a îndepărtat în bazin. Imediat au sărit în ajutorul lui salvamarul și asistenta, l-au scos din bazin, după care asistenta i-a acordat primul ajutor până a sosit ambulanța. În momentul în care s-a plecat de la Aqualand, copilul a fost stabilizat de către cei de la ambulanță. Incidentul s-a produs în bazinul intermediar, cu o adâncime de 1,6 metri. Copilul a stat mai puțin de un minut sub apă, pentru că asistenta era fix lângă bazin și a sărit după el”, a declarat Corina Costea, șefa Serviciului Baze Sportive și de Agrement din cadrul SPIGM Deva, conform observator.tv.
În timp ce băiețelul înecat era resuscitat de salvatori, reprezentanții complexului susțin că au încercat să afle al cui este copilul, însă nimeni nu s-a prezentat în timpul manevrelor.
„L-a scos imediat și, în timp ce îl resuscita, a strigat: «Cu cine este copilul?». Salvamarul era lângă ea și supraveghea și celelalte bazine. La Aqualand era foarte multă lume. Totul s-a petrecut în mai puțin de un minut. Undeva prin bazin era adultul cu care copilul intrase în apă”, a precizat Corina Costea, pentru sursa citată.
Miercuri, în a doua zi de Crăciun, un copil de șase ani s-a înecat la ștrandul complexului Aqualand din Deva, după ce a fost lăsat nesupravegheat în bazinul destinat adulților.
Băiețelul a fost resusicat și este în comă de gradul 4 la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului din Deva.
sursă foto: ziardehunedoara.ro