Presa din Cipru scrie că principalul suspect în acest caz este Nikos Metaxas, un militar din armata cipriotă. Bărbatul de 35 de ani a ucis șapte femei, printre victimele sale numărându-se și românca Livia Florentina Bunea și fiica ei în vârstă de opt ani, date dispărute din toamna anului 2016.

Individul este considerat primul criminal în serie din Cipru. Surse din rândul anchetatorilor, citate de presa cipriotă, susțin că militarul este bănuit că le-a omorât pe cele două românce și a tranșat trupurile celor două victime, pe care le-a băgat în valize. Cadavrele le-a aruncat apoi într-un puţ al unei mine de cupru, conform observator.tv.

Balta este denumita „lacul roşu” de localnici, de la culoarea roşie dată de concentraţia de cupru.

Potrivit sursei citate, apa ar fi acidă, iar criminalul în serie ar fi sperat astfel ca trupurile celor două românce să fie descompuse în totalitate.

Criminaliștii ciprioți fac acum cercetări în două locuri unde au indicii că s-ar afla cele două cadavre. Mai mult, la fața locului au fost aduse și drone pentru a survola zona.

Livia Florentina Bunea, femeia ucisă, era din Buzău și plecase în urmă cu mai mulți ani din țară. Potrivit vecinilor, femeia a fost văzută ultima oară în 2015, când a venit în vizită.

Vezi cine sunt celelalte victime ale criminalului în serie.


Citește și:

Procurorul sinucigaș era cercetat în cazul Ghiță – Kovesi! Redactase comunicatul în care Parchetul nega banii lui Ghiță pentru aducerea fugarului Popa, lucru acuzat de Secția pentru anchetarea magistraților


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News