Constantin Apăvăloaie, pilot şi administrator al firmei de transport aviatic Cobrex Trans din Braşov, a declarat în faţa instanţei că l-a transportat de mai multe ori pe Liviu Dragnea cu un elicopter pe insula Belina, în baza unui contract încheiat cu PSD. Declaraţia a fost făcută în dosarul „Belina”, în care este judecată Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, scrie Agerpres.
„L-am transportat de mai multe ori pe domnul Dragnea pe insula Belina. Nu ştiu dacă este insulă din punct de vedere geografic, dar aşa o identificam. Imediat după ce aterizam pe insula Belina, îl lăsam pe domnul Dragnea şi plecam. (…) Serviciile de transport au fost încheiate în baza unui contract semnat între Cobrex Trans şi PSD”, a spus pilotul.
„L-am transportat pe domnul Dragnea şi pe aghiotantul de la SPP”
„Prima oară când m-am dus acolo cu ani în urmă, am aterizat singur şi erau multe bălării. În urma unui transport al domnului Dragnea, când am aterizat pe insulă, am vorbit cu un administrator de acolo şi i-am solicitat să degajeze terenul, pentru că nu se putea ateriza. Ulterior, m-am dus cu domnul Dragnea şi era o platformă în construcţie. Am observat că terenul era compactat şi era beton pe câţiva metri pătraţi. Am aterizat pe acea platformă. (…) Acea placă de beton nu poate fi considerată heliport.
Pentru heliport trebuie să aibă autorizaţie de la autorităţi şi, din punct de vedere tehnic, pentru a putea ateriza, platforma trebuie să reziste la presiunea de aterizare a elicopterului. (…) L-am transportat cu domnul Dragnea şi pe aghiotantul acestuia, Adrian de la SPP, precum şi alte persoane a căror identitate nu o pot spune. Cel mai mult am transportat patru persoane. În perioada campaniei, de obicei vara, mergeam cu domnul Dragnea în ţară şi apoi îl lăsam pe insula Belina”, a continuat pilotul.
Următorul termen al procesului a fost stabilit pe 10 martie, când vor fi chemaţi mai mulţi martori, iar pe 24 martie va fi audiat şi Vasile Dâncu.
Procurorii susţin că în anul 2013 părţi din insula Belina şi braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar după doar câteva zile cele două proprietăţi au fost închiriate tot ilegal firmei Tel Drum.
Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul „Belina”, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al CJ Teleorman; Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor.