Cătănoiu Elena, Cătănoiu Mariana, Bobeică Iulia și Alina Rogoz, patru femei din Gorj care locuiau împreună în Amatrice, ne-au declarat că au pierdut tot ce aveau în urma seismului devastator ce a lovit inima Italiei. După ce au stat câteva zile în tabăra pentru refugiați din Amatrice, unul dintre orașele cele mai afectate, acestea s-au întors în România, unde vor sta timp șase luni.
În această perioadă vor primi câte 500 de euro lunar de la Guvern, iar pentru aceștia bani, ele se obligă să meargă la niște cursuri gratuite pe timpul șederii în țară. Cu toate acestea, femeile susțin că s-au rănit destul de puternic în timpul cutremurului, întrucât ele au căzut cu patul de la etajul doi la etajul unu, iar apoi a căzut imediat și tavanul.
„Am crezut că ea face o glumă și că ea (n.r.-una dintre celălalte românce) mișcă patul. Glumă, glumă, dar au început să cadă lucruri peste noi. Apoi, am căzut cu patul de la etajul doi la unu, s-a prăbușit și tavanul și noi am căzut pe aragaz și pe chiuvetă în bucutărie, pentru că la etajul unu este bucutăria”, își amintește Iulia, precizând că și acum o mai doare umărul drept de la căzătură.
„S-a rupt furtunul de gaze, o țeavă de apă și eu m-am udat pe mâini și am crezut că sunt plină de sânge. Norocul nostru a fost că noi lăsam mereu geamul deschis la bucătărie și m-am dus la geam să chem pe cineva să mă ajute să le scot din casă. În secunda următoare, m-am trezit cu mâna pe perdea și am rupt-o, și i-am dat-o uneia dintre fete și i-am zis să țină perdeaua și să sară peste balustradă ca să cheme pe cineva, dar până la urmă așa am coborât una câte una pe perdea”, a mai spus Bobeică.
„Acești oameni au nevoie de lucruri concrete, nu de 500 euro timp de 6 luni.Au nevoie de locuri de muncă.Acești bani sunt o nimica toată pentru cei care și-au pierdut toată agoniseala”,ne-a declarat și un reprezentatn al diasporei, care va cere astăzi premierului măsuri concrete pentru cei care au avut de suferit în cutremur.
Pe 24 august, centrul Italiei a fost zguduit de un cutremur cu magnitudinea 6,0, în urma căruia aproape 300 de oameni au murit, inclusiv 11 români. Totodată, mai multe localități au fost aproape complet distruse de seism.
Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro