Imaginile cu Frederik și Genoveva împreună, publicate de Lecturas, în noiembrie 2023, au făcut înconjurul lumii și au provocat un scandal pe care mulți experți îl consideră că a provocat abdicarea reginei Margrethe, care avea să fie anunțată la două luni mai târziu de la difuzarea fotografiilor. Ascensiunea moștenitorului la tron Frederick al X-lea a încercat să rezolve problema.

În cel de-al treilea episod al seriei documentare Paparazzi, disponibil din 13 octombrie pe Movistar Plus+, Pepelu Dueñas dezvăluie cum a realizat „instantaneele istorice” de la Madrid, după ce a stat pe urmele protagoniștilor o noapte întreagă.

„Urma să-mi iau fiul la antrenament. (…) Am venit de la serviciu, aveam echipamentul și aparatul foto cu mine. Încercând să parchez am văzut-o pe Genoveva Casanova și m-am activat”, a povestit Dueñas.

Fotograful a recunoscut-o imediat pe mexicancă: „Am sesizat că este cu un bărbat, un posibil nou partener”. Apoi a avut revelația.

La naiba, acesta e Frederik, prințul din Danemarca! O să avem treabă!

Apoi a urmărit cuplul prin Madrid, i-a observat intrând separat într-un restaurant și, mai târziu, în aceeași mașină, spre apartamentul femeii, unde au pătruns împreună. A așteptat toată noaptea în fața casei.

Motivarea BEC pentru anularea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Recomandări
Motivarea BEC pentru anularea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

A doua zi dimineața, Frederik a plecat singur, cu bagajele. A mers până la o stație de autobuz și a așteptat o mașină de la Ambasada Danemarcei.

În ciuda imaginilor compromițătoare, Casanova a negat aventura. „Vreau să fiu foarte clară. Nu am nicio relație cu el. Suntem prieteni și fotografiile nu dovedesc nimic. Cu excepția celor care vor să vadă ceva care nu există”, a declarat ea, pentru Hola.

Cayetano Martínez de Irujo, fostul soț al manechinului, tatăl celor doi copii ai ei, Luis și Amina, a vorbit, tot în Hola, despre fortografiile cu Frederik: „Aceasta este o problemă care va fi tranșată în instanță, a făcut multe daune copiilor mei”.

Cu toate acestea, impactul fotografiilor a fost enorm. Referindu-se la abdicarea mamei lui Frederik, regizorul documentarului, Santi Acosta (56 de ani), este sigur: „Aceste imagini au schimbat o monarhie. Este uimitor cum o fotografie poate schimba situația politică a unei țări”.

„Am menținut o politică de ani de a nu comenta sau confirma niciun detaliu legat de chestiuni private. În plus, am dori să subliniem angajamentul nostru de a respecta intimitatea membrilor familiei regale, inclusiv a prințului moștenitor”, se arăta în comunicatul oficial al Casei Regale de la Copenhaga.

Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV
Recomandări
Senatul schimbă a treia oară accesul angajaților. Salariații vor fi puși să ocolească Parlamentul, o nouă firmă va livra un sistem mai scump – EXCLUSIV
Screenshot 2024-10-16 114651Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Frederik este fiul cel mare al reginei Margrethe a II-a și al prințului Henrik. S-a născut în timpul domniei bunicului său matern, regele Frederik al IX-lea, și a devenit prinț moștenitor al Danemarcei.

În 2004, el s-a căsătorit cu Mary Elizabeth Donaldson, o consultantă de marketing din Australia, pe care a cunoscut-o la Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000.

Cuplul are patru copii: Christian (18 ani), Isabella (17 ani) și gemenii Vincent și Josephine (13 ani).

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Viva.ro
S-a aflat cum au ales, de fapt, Nicușor Dan și soția lui numele Aheea și Antim pentru copiii lor: "În momentul ăla..."
Femeile lui Dan Șucu se bat în declarații, dar stai să vezi ce a dezvăluit DANA BUDEANU despre ele! “Așa se divorțează la oraș, se dă jumătate la femeie, nu se fuge cu recamierul și...”. Uluitor ce s-a întâmplat în noaptea de Revelion, în 2004
Libertateapentrufemei.ro

„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
Adevarul.ro
„A venit vremea să ne luăm țara înapoi!” Un bărbat care anunțase că se întoarce în România, oprit la frontieră: ce avea în bagaje
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Elle.ro
A uitat-o complet pe Babs! Dorian Popa și noua lui parteneră și-au dus relația la următorul nivel. Cum le-a surprins artistul pe iubita și mama lui. FOTO
Așa tort sigur n-ai mai văzut! Îmbrăcată într-o rochie cu pene și cristale, Bianca Drăgușanu și-a sărbătorit cea de-a 43-a zi de naștere. TORTUL vedetei a atras toată atenția însă! Uite de ce! FOTO

"Nişte oameni exemplu". Întrebări fără răspuns după ce un fost poliţist şi-a ucis soţia, apoi şi-a luat viaţa. Urmau să devină bunici
Observatornews.ro
"Nişte oameni exemplu". Întrebări fără răspuns după ce un fost poliţist şi-a ucis soţia, apoi şi-a luat viaţa. Urmau să devină bunici
Horoscop 10 martie 2025. Racii sunt prinși în capcana propriilor gânduri și e greu să iasă de acolo, chiar și atunci când simt nevoia
HOROSCOP
Horoscop 10 martie 2025. Racii sunt prinși în capcana propriilor gânduri și e greu să iasă de acolo, chiar și atunci când simt nevoia

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI