Eugen Grigore nu are nici pe departe faima unui Rîmaru sau Terente, asasini care au făcut epocă, intrând în folclorul urban şi în cărţile de criminalistică. Cazul său, spune Tandin, care îl citează chiar pe Eugen Grigore, a fost muşamalizat de autorităţile comuniste, de teama izbucnirii unui conflict interetnic de proporţii între români şi ţigani. Ce se întâmplase, de fapt? “Povestea lui a început în anii 70 când, şofer fiind la o autobază de lângă Iaşi, omul a venit acasă şi i-a găsit pe toţi ai lui fă- ră suflare. Nevasta şi cei trei copii zăceau morţi, iar casa era răvăşită şi incendiată. Bărbatul şi-a pierdut minţile şi, după câteva zile, când a aflat că autorii crimei şi ai jafului sunt nişte ţigani dintr-o şatră din apropiere, a luat camionul de la serviciu, l-a încărcat cu benzină şi a pornit hotărât într-acolo”. Scos din minţi, Grigore i-a masacrat pe toţi cei care i-au ieşit în cale.
«Urmele răzbunării au fost şterse»
“În şatra cu căruţele cu coviltir a făcut un adevărat măcel după ce, în plină viteză, a intrat în corturi, cai şi căruţe, fără a ţine seama de cine se afla în ele”, relatează Tandin, care a găsit la dosar şi declaraţia criminalului, consemnată după Revoluţie, când pedeapsa de condamnare pe viaţă i-a fost comutată la 28 de ani de închisoare: “Am omorât 24 de oameni, bărbaţi, femei şi copii, iar totul a fost imediat trecut la «strict secret » de Securitate şi Miliţie, care nu voiau să apară un conflict între ţigani şi români. Toate urmele acestei răzbunări au fost şterse, supravieţuitorii fiind luaţi de acolo şi transportaţi în alte locuri”. Nici Grigore nu a fost lăsat să stea prea mult timp într-un loc. Conform spuselor lui Tandin, acesta a fost mutat din penitenciar în penitenciar, iar în 1995 a fost internat la un spital de neuro-psihiatrie din Botoşani. Eliberat în ianuarie 2001, cu minţile vraişte şi cu sufletul golit, Grigore s-a mistuit în colbul unei lumi pe care şi-o ruinase demult, într-o clipă de nebunie. Toate amănuntele despre acest caz sunt descrise pe larg de Traian Tandin în volumul “Cei mai odioşi 100 criminali români”, publicat în 2008 (foto mic).
„Cazul este sută la sută real. Toate informaţiile despre cazurile din carte mi-au fost livrate din teritoriu, direct de la surse oficiale. După incident, era de aşteptat ca autorităţile să şteargă orice urmă”, Traian Tandin
A fost redactor-şef la revista «Poliţia Română»
Traian Tandin (66 de ani) a lucrat ca ofiţer criminalist în Serviciul Judiciar al Inspectoratului General al Poliţiei, fiind pensionat în anul 2000 cu gradul de colonel. A fost redactor-şef la revista “Poliţia Română” (1990-1994) şi are la activ sute de cazuri rezolvate, iar experienţa acumulată l-a încurajat să se apuce de scris. Până în prezent a publicat peste 60 de cărţi, printre cele mai cunoscute numărându- se “Cazul Rîmaru. Roman-document” (2000), “Galeria marilor criminali” (2001), “Comisar la omoruri: antologia crimelor din România” (2003) şi “Cei mai odioşi 100 de criminali români” (2008), toate bazându-se pe cazuri reale şi beneficiind de accesul la dosarele secrete ale vremii.
Traian Tandin (foto stânga) a lucrat ca ofiţer criminalist la multe cazuri celebre, care se regăsesc în cărţile sale

 
 

Urmărește-ne pe Google News