Ştefan Amarghioalei din Ungheni, judeţul Iaşi, a dispărut în 1989 pe şantierul de la Palatul Parlamentului sau Casa Poporului, cum i se spunea pe vremuri. Avea doar 27 de ani. Mama lui, Ortansa Amarghioalei (70 de ani), povesteşte cum s-au petrecut lucrurile.
“Era în 1989. Băiatul meu terminase Liceul Negruzzi, a dat examen la Facultatea de Construcţii din Bucureşti, dar n-a fost admis, aşa că s-a angajat pe şantierul de la Casa Poporului, alături de taică-său. Pe 1 martie a venit acasă, iar a doua zi a plecat înapoi, la Bucureşti. De atunci, nu mai ştiu nimic de el. La câteva zile după ce a plecat, soţul meu m-a întrebat, într-o scrisoare, dacă Fănică este încă la Iaşi şi i-am răspuns că plecase la Bucureşti”, a declarat Ortansa Amarghioalei, mama celui dat dispărut acum 21 de ani. Femeia a precizat că imediat ce a aflat că fiul ei, Ştefan, n-a ajuns la Bucureşti, a urcat într-un tren şi a venit în Capitală să vadă ce s-a întâmplat.
«Am mers şi la ministrul în construcţii »
“La Paşcani au intrat în compartiment câţiva bărbaţi, care munceau tot pe şantierul de la Casa Poporului şi care nu ştiau că eu sunt mama lui Fănică. Au început să vorbească între ei şi unul a spus: «Aţi văzut ce i s-a întâmplat lui Fănică? A murit îngropat în cofrajul de beton ». Din discuţia lor am înţeles că îi ieşise o mâna afară, dar un muncitor i-a rupt-o cu lopata şi a îndesat-o în-tr-un morman de moloz, ca să ascundă cadavrul. I-am întrebat dacă îl ştiu pe Fănică al meu, dar s-au ridicat şi au părăsit compartimentul unul câte unul, fără să spună ceva”, şi-a amintit femeia.
Bătrâna a povestit că, odată ajunsă în Capitală, a mers direct la căminele în care erau cazaţi muncitorii, pentru a-şi găsi soţul. “Am întrebat şi acolo ce s-a întâmplat, dar toţi se fereau de mine. Am discutat şi cu soţul meu, care mi-a spus că nu ştia ce-a păţit Fănică. Am mers şi la ministrul în construcţii, doamna Maria Ştefan, să mă ajute să-l găsesc, dar şi la miliţie, unde l-am declarat dispărut”, rememorează femeia.
«Să-mi spună cineva dacă a murit sau nu»
“Am depus plângere la Criminalistică. Le-am spus că unii muncitori îi povestiseră soţului meu că fiul nostru se află într- un stâlp de beton turnat la Casa Poporului. Am fost şi la inginerul de pe şantier – Purice îl chema. Când m-a văzut, şi-a pus mâinile în cap şi mi-a zis «să fac cele trebuincioase », conform datinii. În acelaşi an, a venit la mine la poartă o dubă cu număr de Bucureşti, din care au coborât şapte bărbaţi îmbrăcaţi în civil, dar eu cred că erau de la Miliţie. Miau arătat un album cu fotografii şi m-au întrebat dacă îl văd în vreuna pe Fănică. Leam zis că nu şi au plecat. Nu aş vrea decât să-mi zică cineva dacă a murit sau nu şi dacă se află într-unul din stâlpii de la intrarea în Casa Poporului. Avea 27 de ani când a dispărut”, a spus bătrâna plângând.
«Să caute la Procuratura Militară»
“La vremea respectivă era mare scandal după un accident de muncă la Casa Poporului. Se lăsa cu destituiri de directori, cu anchete ale Procuraturii Militare. Am auzit, de asemenea, despre trei sau patru cazuri, dar de Amarghioalei nu ştiu nimic. Oricum, o sfătuiesc pe această femeie să caute în arhivele Procuraturii Militare”, ne-a declarat Anca Petrescu (foto), arhitectul Casei Poporului.
«I-au trimis mamei o parte din haine şi cartea lui de muncă»
Pe de altă parte, celălalt fiu al femeii, Ion, spune că a formulat o cerere la Judecătoria Iaşi, pentru ca magistraţii să-l declare decedat pe fratele său. “Au trecut 21 de ani de la dispariţia lui şi nu s-a mai auzit nimic de fratele meu. Atunci am înţeles că au fost găsiţi ochelarii săi. Cei de acolo i-au trimis mamei o parte din haine şi cartea lui de muncă, dar nimeni nu a mărturisit ce s-a întâmplat cu adevărat acolo. Un fost coleg de muncă al lui Ştefan, Eugen Puşcaşu, mi-a spus că fratele meu e mort şi îngropat în betonul dintrun stâlp al Casei Poporului”, a declarat Ion Amarghioalei (foto), fratele lui Ştefan.
Legendele urbane spun că Palatul Parlamentului este bântuit de fantomele morţilor
Apar noaptea pe coridoarele celei mai mari construcţii din Europa, rup sigilii, fluieră sau fac să ţiuie sistemele de securitate. Sunt fantomele care bântuie noaptea Palatul Parlamentului.
Legendele urbane, pornite de la relatări ale personalului de noapte al clădirii, spun că aceste fantome au început să-şi facă simţită prezenţa cu aproximativ 10 ani în urmă. “Anca”, de pildă, este o fată de aproximativ 20 de ani, are rochie de vară cu desen floral. Se arată doar personalului în uniformă şi cere ajutor.
Se pare că “Anca” a fost răpită de nişte muncitori care lucrau la Casa Poporului, sechestrată într- o baracă metalică şi violată mai multe zile. A reuşit să evadeze într-o noapte, dar a căzut într-o groapă plină cu ţepuşe din fier beton. S-a turnat ciment peste ea, ca să i se uite povestea.
Stafii de militari joacă fotbal noaptea
Câţiva “muncitori” apar separat, unii în salopete de vară, alţii în pufoaice. Au murit în accidente de muncă pe parcursul ridicării Casei Poporului şi au fost turnaţi în beton. Cel puţin aşa explică cei care susţin că au văzut fantomele. Cel mai des întâlnit este grupul celor şapte militari în termen care apar în fel de fel de ipostaze. Conform unei relatări, într-o seară de vară, aceste fantome au început să joace fotbal pe terenul din faţa intrării la Consiliul Legislativ. Un poliţist şi un jandarm s-au dus imediat să-i potolească, dar ajunşi la terenul cu pricina au constatat că nu era nimeni. Întorcându- se în incintă au auzit din nou zgomotul fotbaliştilor. S-a repetat povestea. După un timp, poliţistul a aprins reflectoarele, iar militarii au dispărut.
Aminteşte de Legenda Meşterului Manole
Incredibilul caz aminteşte de legenda Meşterului Manole. Potrivit acesteia, Manole s-a chinuit foarte mult să ridice Mănăstirea Curtea de Argeş (făcută la ordinul lui Neagoe Basarab), pentru că tot ce construia ziua se dărâma noaptea. Într-o zi, el a visat că trebuie să zidească pe cineva în pereţii mănăstirii, pentru că numai cu preţul unei vieţi va reuşi să săvârşească actul creaţiei. Legenda spune că, împreună cu colegii săi, Manole a hotărât s-o zidească pe prima persoană pe care o vor vedea venind spre ei. Din nefericire pentru el însă, s-a nimerit ca Ana, mult-iubita sa soţie, să fie prima care şi-a făcut apariţia. Cu durere în suflet, meşterul a zidit-o, pentru a putea ridica mănăstirea.