Vlad Voiculescu mai afirmă în postarea sa că Mihai Lucan ar fi încercat să obțină o întâlnire cu el.
Fostul ministru își intitulează postarea „Caracatița domnului Lucan”.
”În bula mea, toată lumea pare absolut șocată de acuzațiile care îi sunt aduse domnului Mihai LUCAN.
Ceea ce nu știu mulți este că #dosarul DIICOT este într-o măsură covârșitoare alcătuit din rezultatul controalelor și celor două rapoarte devastatoare ale Corpului de Control al Ministrului Sănătății de anul trecut. A fost pentru prima dată când cineva din partea Ministerului Sănătății îndrăznea să calce pe ceea ce devenise moșia privată a domnului Lucan.
Dar mai important decât atât, a fost poate prima dată în ultimii ani când la Ministerul Sănătății sunai dacă pacienții aveau o problemă, nu dacă tu (șef sau șefuț) aveai o problemă.
E interesant însă cum gândea domnul Lucan – și cum gândesc cei ca dânsul. Citiți mai jos și vă minunați:
–
EXTRASE DIN REFERATUL DE ARESTARE
„În referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit de procurori apar informaţii potrivit cărora, în anul 2016, medicul ar fi luat legătura cu mai multe persoane influente în cadrul unor instituţii ale statului, în contextul unor verificări ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii efectuate la ICUTR.
(…)
Una dintre persoanele contactate este fostul şef al Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor ZOTA.
(…)
În scopul securizării activităţii sale, inculpatul Lucan Mihai a făcut demersuri în vederea activării altui post telefonic. l-a contactat pe numitul ŢĂRUS VALENTIN-NORBERT (presedinte al SC ,,Farmaceutica REMEDIA” S.A.) pe care l-a întrebat dacă îl cunoştea pe ministrul sănătăţii la data respectivă, în persoana numitului VOICULESCU VLAD VASILE, solicitându-i totodată o întâlnire, potrivit referatului de arestare. În ziua de 26.09.2016 ora 21:42:43 a purtat o discuţie telefonică cu numitul DÂNCU VASILE (la data faptelor vicepremier în Guvernul României), solicitându-i ajutorul pentru a-l informa pe primul ministru al Guvernului României despre situaţia existentă”, se mai arată în referat.
–
Atât domnul ȚĂRUȘ cât și domnul DÂNCU au avut înțelepciunea să își vadă de treabă”, scrie în postarea lui Vlad Voiculescu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
![Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/268_4f6b394e09b084bfe431d159c2e2b5c7.webp)
![Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_e3d68c037b254efbaa5c3b11400b70b6.webp)
![“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f1adad8027533b119f1685175c3cc004.png)
![Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4f737a3bbfc386580f04abb152e0ddad.jpg)
![Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/269_b2301f722ed0c256b8fb6d8023444c90.jpg)
![Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_2d30dc752ddd1122066e543e94411653.jpg)
![Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_c656ddab0b3c72ddeea987e049eac50f.jpg)
![Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_492acbb4da5e51fa9eaae74b076cad9d.jpg)
![Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_cb7e0e06d5fefee819468714c0a106c9.jpg)
![Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_515e4062d087d0cd6a4119b98bd0caef.jpg)