Saygo s-a întrebat ce poți face într-un loc în care ”media de viață a unui ministru este de 8-9 luni”. ”Semnam hârtii și stingeam incendii, hârtii la care corectam greșeli gramaticale grave, puneam virgule, făceam acorduri și împărțeam frazele în propoziții fără sens”, a scris aceasta.

Mi-a luat ceva timp să îmi sedimentez gândurile pe care le-am strâns în cele aproape nouă luni cât am ocupat poziția de...

Publicată de Valentina Saygo pe Luni, 27 septembrie 2021

Ea a mai afirmat că a fost nevoită să lucreze cu oameni ”de o moralitate îndoielnică și cu o pregătire precară”, aceștia fiind ”un amestec letal de prostie și rea intenție”, față de care ”nu aveam nici cel mai mic control sau vreun instrument de constrângere”.

”Am înghițit scuze jalnice, minciuni sfruntate, justificări penibile, dar și ochi dați peste cap, rânjete triumfătoare, pentru că funcționarul public este nemuritor, comparativ cu demnitarii care sunt schimbați precum șosetele. Este știut deja că, după plecarea noastră, s-a sărbătorit cu șampanie la minister”, a mai dezvăluit Saygo.

Ea precizează însă că nu toți oamenii cu care a lucrat precum i-a descris: ”Printre ei sunt profesioniști extraordinari, dominați de intenții bune, săritori, dar prea puțini pe cât ar fi nevoie și trebuie să sapi după ei ca după nestemate”.

VIDEO Neştiuta poveste a lui Ianis, eroul de 17 ani care a salvat de la înec o tânără, în staţiunea Costineşti
Recomandări
VIDEO Neştiuta poveste a lui Ianis, eroul de 17 ani care a salvat de la înec o tânără, în staţiunea Costineşti

Fostul secretar de stat susține că România nu este pregătită pentru ”oameni cinstiți, curați și onești” și nu poate fi reformată de sus în jos, ”oricât de bune intenții ar avea cineva, până nu este desțelenită în cele mai adânci cotloane”.

”Iar, după cum vedem acum. Nici sus nu este vreo bună intenție”, a încheiat Valentina Saygo.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.