„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită şi luare de mită faţă de două cadre medicale asupra cărora există suspiciunea că le-au fost remise sume de bani sau alte bunuri pentru îndeplinirea actului medical”, a transmis DGA.
Cel prins în flagrant este medic de boli interne la Spitalul CF 2 din municipiul Braşov, iar al doilea cadru medical este asistenta lui.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a decis seara reţinerea medicului de la Spitalul CF 2 din Braşov pentru 24 de ore. Anchetatorii au precizat că medicul este acuzat de 10 fapte de luare de mită.