Privita prin sateliti, Romania se pregateste intens pentru comportarea ca aliat de facto al NATO. Mii de vehicule ciudate se deplaseaza pe soselele Romaniei. Probabil ca expertii se gandesc ca sunt strategice miscari de trupe, romanii dovedind ca trec rapid de la vorba la fapta. Dar daca vreunuia ii va trece prin cap sa studieze ceva enciclopedii, va descoperi ca vehiculele neidentificate sunt de fapt doar niste carute ticsite pana la refuz cu porumb sau coceni deasupra carora troneaza de cele mai multe ori un carutas beat. Hai sa fim oameni seriosi, ce sprijin pentru NATO poate oferi o tara unde, in mileniul trei, numarul carutelor se dubleaza de la an la an.
Indiferent despre ce realizari economice nemaipomenite vorbeste premierul Nastase, realitatea este cu totul alta. Un drum, fara escorta, facut pe soselele patriei ii poate oferi o imagine pe care probabil o mai poti intalni prin fostele tari ex-sovietice, dar nu in Europa.
Indiferent de declaratiile noastre pline de bune intentii, a trecut vremea cand NATO avea nevoie de tari asezate in coasta „imperiului rosu”. Acum are nevoie de tari civilizate. Din acest motiv, asezati pe capra carutei nu vom prinde trenul NATO. Nici chiar daca romanii vor canta din toti plamanii „di, calutul meu, du-ma ca un zmeu”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News