„Piperchi tzargasit se prepară foarte uşor”, ne asigură frumoasa blondină. Pentru asta, aveţi nevoie de două kg ardei graşi, un kg de roşii şi brânză de vacă sau de oaie. „După ce decojiţi roşiile, căliţi-le în ulei. Separat, prăjiţi ardeii pe care, în prealabil, i-aţi tăiat bucăţele, apoi îi amestecaţi cu roşiile. Totul se face la foc mic. Peste roşii şi ardei adăugaţi brânza dată prin răzătoare. Se amestecă toată compoziţia şi după trei minute se poate servi”.