Diana Șoșoacă afirmă în scrisoarea cu pricina că CCR i-a „invalidat într-un mod neconstituțional” candidatura la alegerile prezidențiale, „pe bază de articole de presă”. Aceasta a atras atenția și că prin hotărârea luată de Curtea Constituțională a României nu sunt respectate articolele 9 și 10 din CEDO privind libertatea de gândire și exprimare.

 „Un fapt fără precedent a avut loc în România unde Curtea Constituțională a României (CCR) a invalidat într-un mod neconstituțional candidatura europarlamentarului Diana Iovanovici-Șoșoacă, președintele Partidului S.O.S. România, pe bază de articole din presă, stabilind un precedent extrem de periculos al delictului de opinie și al nerecunoașterii imunității parlamentarilor pentru declarații politice. Prin decizia fără precedent a CCR, care a atras criticile marii majorități a clasei politice din țară și din străinătate și a societății civile din România și din toată lumea, se încalcă art. 9 și 10 din CEDO cu privire la libertatea de gândire și libertate de exprimare.

Prin decizia CCR se instaurează de fapt totalitarismul, pentru că doar pe vremea lui Stalin și Hitler opiniile erau interzise și pedepsite. De asemenea, se încalcă dreptul unui politician de a face declarații politice și dreptul de a face opoziție puterii”, i-a transmis Diana Șoșoacă Ursulei von der Leyen.

„Trebuie respectat dreptul la un proces echitabil”

De asemenea, Șoșoacă susține că CCR nu a respectat Tratatul Uniunii Europene și Tratatul NATO.

„Prin decizia sa de a interzice o candidatură la alegerile prezidenţiale pe motivul unor declaraţii referitoare la ieşirea României din UE, Curtea Constituţională a încălcat în mod direct Tratatul Uniunii Europene care prevede la Articolul 50, (1) că «Orice stat membru poate hotărî, în conformitate cu normele sale constituționale, să se retragă din Uniune». De asemenea, se încalcă și Tratatul NATO unde se menționează la Art. 13 posibilitatea părăsirii Alianței Nord-Atlantice. Așadar, prin această hotărâre nu se recunoaște statutul UE și sunt sfidate atât Uniunea Europeană și valorile ei fundamentale, cât și Parlamentul European și Comisia Europeană”, mai susține Șoșoacă.

Conform europarlamentarului, CCR nu i-a oferit ocazia de a prezenta „documente sau informații” și nu i s-a oferit posibilitatea de a-și spune punctul de vedere, „fiind privată de garanțiile unui proces echitabil”.

„Prin decizia CCR s-a încălcat și dreptul la un proces echitabil, eu nefiind citată. Dacă CCR ar face parte din justiție, ar însemna că deciziile, hotărârile și avizele ar trebui verificate de o instanță judecătorească, fiindcă în justiție se aplică principiul dublului grad de jurisdicție și trebuie respectat dreptul la un proces echitabil (…) Nu mi s-a cerut să prezint documente sau informații și nu mi s-a oferit posibilitatea de a-mi prezenta propriile opinii, fiind privată de garanțiile unui proces echitabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1 din Convenție”, a mai precizat aceasta.

„V-ați dorit de fapt îndepărtarea mea”

Amintim faptul că CCR a decis în cursul zilei de sâmbătă, 5 octombrie, anularea hotărârii Biroului Electoral Central și a respins candidatura la Președinția României a Dianei Șoșoacă. CCR a făcut publică luni seară, 7 octombrie, motivarea deciziei, prezentând un rezumat al comportamentului și afirmațiilor făcute de președinta S.O.S România.

Ba mai mult, în cazul în care nu vor fi luate măsuri împotriva deciziei CCR, Diana Șoșoacă avertizează că acesta va fi „sfârșitul democrației europene”.

„Dacă nu veți reacționa împotriva acestei decizii total anti-europene, atât în spirit, cât și în literă, veți fi părtași la sfârșitul democrației europene și veți demonstra că v-ați dorit de fapt îndepărtarea mea din alegerile prezidențiale pentru a-i speria și pe alți candidați care vor mai îndrăzni să critice actuala politică europeană. Veți institui astfel monopolul asupra gândirii și opiniei, instituind obligația la ideologia oficială. Iar acesta este sfârșitul Uniunii Europene, precum şi reinstaurarea sistemului fascisto-nazisto-stalinist împotriva căruia spuneţi că luptaţi. Acuzaţi Rusia de totalitarism, o sancţionaţi, dar aplicaţi exact aceleaşi metode de care îi acuzaţi pe ruşi. Unde mai este democraţia în UE? Unde este dreptul unui cetățean de a candida și dreptul cetățenilor de a judeca prin vot comportamentul și atitudinile unui candidat care poate fi sau nu președinte în funcție de dorința poporului?”, a mai precizat aceasta.

Reacția față de penalizarea Parlamentului European

Diana Sosoaca în Parlamentul European. Foto: Arhiva Libertatea

Un alt subiect pe care l-a abordat în scrisoare, care îi este adresată și președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, este penalizarea pentru incidentul din luna iunie, când a fost dată afară din plen.

„Ați demarat deja în Parlamentul European închiderea gurii opoziției prin sancționarea mea pentru «delictul» de a ridica o icoană și de a-l readuce pe Dumnezeu în Parlamentul European, încălcându-mi dreptul la credință, dar pe 9 octombrie, când un grup întreg de europarlamentari a deranjat ședința intonând un cântec comunist pentru a-l bruia pe premierul Ungariei Viktor Orban, nu ați mai adoptat nici o sancțiune. Regulile se aplică doar împotriva opoziției, nu și a celor care cântă în struna puterii. Dar aceasta nu mai este democrație, ci o formă foarte clară și evidentă de dictatură!”, a mai spus Șoșoacă.

Urmărește-ne pe Google News