Diana Şoşoacă a transmis live pe Facebook, într-o filmare de aproape două ore, confruntarea cu jandarmii. Senatoarea a început să filmeze în momentul în care a ajuns camionul cu sacii cu buletinele de vot, spunând că se află în spatele unui restaurant din Sectorul 3.

Senatoarea a început să țipe la jandarmi, le-a cerut acestora scrisoarea de transport şi a împins de mai multe ori banda care delimita zona, pentru a filma operaţiunea de descărcare a sacilor, reclamând că nu este respectată legea întrucât camionul şi clădirea nu erau inscripţionate că aparţin Biroului Electoral Central.

Şoşoacă a reclamat că voturile sunt „furate”.

„Hai, dă-mi o amendă”, le-a spus ea jandarmilor.

Ulterior, în zonă s-au adunat mai mult persoane, Şoşoacă îndemnându-i pe cei care urmăreau transmisia ei live să iasă pentru că le sunt „furate” voturile.

Cei prezenţi au scandat „Hoţii”, iar la un moment dat, Şoşoacă îi spune unui jandarm care îi cere să meargă în spate: „Ce faci, mă, mă împingi? Mă împingi tu pe mine, mă?”, iar la insistenţele acestuia, ea a replicat: „Nu plec până nu vine Parchetul”.

Momentul poate fi urmărit mai jos, de la minutul 1:17:00:

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

La un moment dat, Şoşoacă a încercat să forţeze cordonul format de jandarmi, la sosirea unui alt camion. După alte tentative de acest fel, Şoşoacă a susţinut că a fost bătută şi îmbrâncită de jandarmi.

La finalul filmării, ea a susţinut că a fost lovită de jandarmi şi a început să plângă. De asemenea, ea a acuzat că se simte rău, fiind condusă spre o ambulanţă SMURD.

„M-au împins, m-au lovit, m-au îmbrâncit, m-au… cine ştie ce a fost acolo că erau zece pe mine”, le-a spus ea medicilor de pe ambulanţă.

Ce spune Jandarmeria București

În urma incidentului, Jandarmeria Capitalei a transmis că Şoşoacă a forţat cordonul de jandarmi şi contactul fizic cu aceştia.

Sacii cu voturi au fost transportați de forțele de ordine într-un depozit închiriat de Tribunalul Municipiului București de la Primăria Generală București, a transmis Jandarmeria.

„În acest context, un parlamentar al României nu a respectat recomandările forţelor de ordine aflate în executarea atribuţiilor de serviciu, a forţat cordonul de jandarmi şi contactul fizic cu aceştia, persoana acuzând ulterior că a fost bruscată de jandarmi”, a transmis Jandarmeria Capitalei.

„Menţionăm faptul că forţele de ordine nu au bruscat în niciun moment şi nici nu au folosit materialele din dotare, persoana în cauză fiind cea care a provocat jandarmii atât fizic, cât şi verbal, încercând în repetate rânduri să rupă cordonul de ordine publică. În cauză, vor fi aplicate măsurile legale care se impun şi vom reveni cu informaţii suplimentare”, a mai transmis Jandarmeria Capitalei.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (34)

Basarab1948   •   15.06.2024, 15:07

Cica mai intai au lovit-o Ei peste fața!Nu le convenea ca filma LIVE!DE CE?Aici propaganda nu mai zice!

Eglwyswrw   •   15.06.2024, 03:22

***

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

sarivisionyahoo.com   •   14.06.2024, 16:00

Nu am inteles de ca jandarmii nu au bagat o la dubă!Pur si simplu i a ultragiat și jignit fara nici o rușine!Pt.individa asta nu există lege,chiar poate sa faca tot ce i trece prin capul ei dus?

    joh4nnes   •   16.06.2024, 13:37

    sarivisionyahoo.com   •  14.06.2024, 16:00

    Nu am inteles de ca jandarmii nu au bagat o la dubă!Pur si simplu i a ultragiat și jignit fara nici o rușine!Pt.individa asta nu există lege,chiar poate sa faca tot ce i trece prin capul ei dus?

    Bai, acesta, tu te auzi ce vorbesti ? De un senator nu te poti atinge ! Are acces oriunde in spatiu public, doar cu legitimatia de senator. Dumneata l-ai vedea pe Iohannis in duba ? Multa minte iti mai trebuie ...

Vezi toate comentariile (34)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Patru zodii cu noroc maxim în perioada ianuarie – martie 2025. Dumnezeu le ajută în tot ce își propun
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc maxim în perioada ianuarie – martie 2025. Dumnezeu le ajută în tot ce își propun
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI