Șoșoacă îi acuză pe liderii partidului, Sorin Lavric și Claudiu Târziu – cei care au inițiat procesul de excludere – de misoginism și „dublă măsură” și spune că aceștia și-au trădat electoratul.




Publicată de Diana Iovanovici-Șoșoacă pe Miercuri, 10 februarie 2021

„Să-mi reproșezi că eu continui pe linia stabilită… Păi eu am zis că apărăm poporul român, că mergem înainte pentru nația română și voi îmi cereți tocmai mie să fiu ca alte partide?! Păi atunci candidam de la PSD… O să încerc, ca senator independent, să ajut oamenii, dar nu o să mai pot face asta ca senator în Comisia de abuzuri. Îmi pare rău de acești oameni, că i-a trădat AUR”, a scris Șoșoacă.

Au crezut că o să mă liniștesc”

Senatoarea, care face parte din Partidul Neamul Românesc, intrat în alianță cu AUR, îi acuză pe reprezentanții acestei formațiuni politice că au încălcat protocolul semnat între cele două partide.

„Nu se poate să pornești pe un drum, apoi să te întorci la 180 de grade. Am avut grave probleme pentru că mi-am permis să merg înainte pentru drepturile și libertățile cetățenești și acest lucru m-a costat. Au crezut că o să mă liniștesc după ce îmi dau funcția de la comisia pentru abuzuri…”, a mai spus aceasta.

Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia

„Dubla măsură nu poate caracteriza un creștin”, i-a transmis ea copreședintelui Claudiu Târziu.

„George e un om foarte OK”

Diana Șoșoacă susține că nu președintele George Simion a avut legătură cu excluderea sa, ci Sorin Lavric, care „a ținut cu USR”, și a cerut să i se închidă microfonul pentru că i-ar fi atacat pe cei de la guvernare: „George e un om foarte OK. Dar domnul Lavric a avut un limbaj absolut de maidan și chiar a ridicat mâna la mine”.

„Mi-a reproșat ca mi-am permis să-i fac criminali. Păi, m-au întrerupt exact când prezentam efectele adverse ale vaccinului Pfizer, de pe site-ul lor, unde spune că aceste efecte, 70% sunt la femei, care pot rămâne sterile. Deci se atacă matricea națională”, a mai spus, printre altele, Diana Șoșoacă.

Senatoarea mai susține că nimeni din AUR nu e de acord cu măștile, iar petrecerea ei din pandemie a fost „chiar foarte bine primită și au început și alții să facă petreceri”.

Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI