Diana Șoșoacă și-a început tirul acuzând Uniunea Europeană că vrea să declanșeze o nouă pandemie. Asta după ce UE a „omorât câţi bătrâni a putut” în Italia în timpul pandemiei de Covid. Despre pandemie, politiciana are o singură concluzie: „nu a existat niciodată”.
Politicianul român a mai afirmat că 65.000 de români au ajuns „în saci negri de plastic” și că mersul la biserică a fost interzis în perioada pandemiei.
Diana Șoșoacă i-a anunțat pe politicienii europeni că se opune acestor noi planuri care vizează variola maimuței, motivând că „Dumnezeu nu e vaccinat” și că 88% dintre români nu sunt vaccinați”.
„Se pare că nu v-a ajuns plandemia de Covid care nu a existat niciodată, acum începeţi cu o altă pandemie şi vă duceţi în Africa, unde nu aveţi nici o competenţă”, a spus Șoșoacă la tribuna Parlamentului European.
Șoșoacă le-a transmis tuturor că a fost întodeauna „una dintre cele mai aprige voci împotriva încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti”.
Activitatea ei s-ar fi manifestat atât din postura avocatului, cât și din cea de senator, unde a oprit, susține Diana Șoșoacă, „paşaportul verde, care aducea aminte de nazism pentru că este o dictatură”.
„Aţi încercat să ne opriţi să intrăm în biserici, ne-aţi oprit de Paşte să intrăm în toate bisericile, noi ne-am opus şi ne-am luptat cu jandarmii pentru a intra. Aţi încercat să distrugeţi creştinismul”, a mai acuzat eurodeputata.
În finalul intervenției, Diana Șoșoacă a spus că „nu vă vom permite aceste lucruri”. Microfonul i-a fost închis brusc de către președinta ședinței.