Polițistul Valer Kovacs, cunoscut în mediul online, unde publică frecvent imagini din timpul misiunilor desfășurate pe autostradă, a declarat că este amic cu Diana Șoșoacă, așa cum are prieteni și în PNL sau PSD, acesta fiind contextul în care, aflată în Timiș, Diana Șoșoacă l-a sunat pentru a se întâlni cu el, pe autostradă.

Kovacs susține că în interacțiunea cu Șoșoacă, transmisă live pe pagina de Facebook a senatoarei, a specificat că întâlnirea nu este una electorală pentru că nu are voie să facă politică. „Eu nu înțeleg de ce ar fi anchetă disciplinară din moment ce azi (n.r. – vineri 31 mai, de fapt) este Ziua Porților Deschise la Ministerul de Interne și toată lumea își face poze cu tehnica din dotare. Toată societatea civilă, că sunt romi, că sunt alte naționalități sau știu eu, senator și deputat, și toate partidele politice, pot să-și facă poze. Acum dacă m-a rugat să-și facă poză pe motocicleta de Poliție, eu n-am înțeles nici până acum pentru ce ar fi anchetă disciplinară. I-am și spus că nu este în scop electoral, că ne cunoaștem și ne-am întâlnit și atât”, a declarat Valer Kovacs pentru Libertatea.

Polițistul susține că între o poză făcută de Șoșoacă pe o motocicletă de Poliție, într-o parcare de pe autostradă, și o poză făcută de un alt cetățean nu e nicio diferență.

„La Ministerul de Interne toată lumea își face poze cu elicoptere și dacă vine cineva să-și facă o poză cu motocicleta de Poliție, nu e nicio problemă. Am înțeles că dacă deranjează numele trebuie să fiu anchetat disciplinar. Mi se pare abuziv”, a mai spus polițistul.

Valer Kovacs susține că superiorii i-au interzis să mai folosească motocicleta de serviciu. „Au zis că nu mai am voie să merg cu motorul. Am zis: foarte bine, luați-o și duceți-o acasă, circulați voi cu ea. La Ministerul de Interne dacă venea doamna senatoare sau cineva de la alt partid și își făcea poză cu elicopterul, ce făceau? Retrăgeau elicopterul de la colegul care îl avea în dotare?”, a mai declarat Valer Kovacs pentru Libertatea.

Anchetă internă

După apariția imaginilor cu Diana Șoșoacă în uniformă militară pe motocicleta Poliției, IPGR a anunțat că a declanșat o anchetă internă.

„Conducerea IGPR condamnă ferm orice asociere a unui angajat al instituției cu o persoană aflată în campanie electorală și folosirea echipamentelor și a tehnicii din dotare pentru promovarea unor programe electorale, candidați ori partide politice”, a transmis Poliția Română, într-un comunicat.

„De asemenea, conducerea a dispus de urgență efectuarea de verificări cu privire la posibile încălcări ale legislației electorale și ale Legii privind Statutul Polițistului. Reafirmăm angajamentul de a menține integritatea și neutralitatea în toate acțiunile noastre și de a lua măsuri ferme împotriva oricăror abateri”, a mai informat IGPR.

Dat afară în pandemie și reangajat de instanță

Valer Kovacs s-a făcut remarcat pentru prima dată în pandemia COVID-19. Atunci, agentul a ieșit public și a acuzat conducerea IPJ Timiș că pune presiuni pe polițiști pentru a da mai multe amenzi. În urma disputei cu superiorii, Kovacs a fost concediat, dar s-a judecat cu Poliția Română și a fost reangajat, cu toate drepturile.

După reangajare, Kovacs a fost trimis să lucreze la Poliția Autostrăzi, unde s-a făcut remarcat prin depistarea unor șoferi care au circulat cu peste 200 km/h.  Cea mai mare vitează înregistrată pe radar de Valer Kovacs este de 281 km/h. Pe un șofer l-a depistat cu 270 km/h, iar pe un austriac aflat la volanul unui Ferrari l-a prins circulând cu 230 km/h.

La întâlnirea cu Diana Șoșoacă și cu Luis Lazarus, senatoarea îl prezintă pe Kovacs drept „cel mai tare polițist din România”. „Pentru mine e o surpriză extraordinară. Vă mulțumesc din suflet”, îi spune polițistul Dianei Șoșoacă, în timp ce îi face cadou un steag al României.

 
 

Urmărește-ne pe Google News