Mai toți vor să închidă azi taraba mai devreme să meargă să voteze. Cei mai mulți dintre ei au lucrat în străinătate, dar Italia, Spania, Anglia, Portugalia, Costa Rica, niciuna dintre țări nu a reușit să-i țină departe de România. Doar că nici România nu reușește să-i facă fericiți. Așa că ei votează din nou pentru „mai bine”.
Urnele s-au deschis de o oră. Tarabele din Piața Pucheni nu s-au închis niciodată. Un bărbat stă chircit, în spatele dubei sale și fumează o țigară. Când soarele a început să-i zgândăre geamul mașinii, s-a ridicat, gata îmbrăcat și a început să-și așeze lăzile cu pere. 3,5 lei kilogramul. Pere galbene, cu câțiva pistrui maronii aruncați ici-colo, ca pe fața unui copil. Semn de sănătate, mai bun ca orice etichetă „bio”.
De 40 de zile bărbatul din Zimnicea doarme în mașină. Ne arată plapumele boțite. „Mi-e rușine”, spune bărbatul, cu voce joasă, ca un copil. Doar că realitatea, crudă și rece, taie orice urmă de rușine.
Munca și sacrificiul nu sunt rușinoase.
„Să aibă grijă de popor, să ne meargă și nouă un pic mai bine, să ne meargă și nouă un pic mai bine. Toți care au venit după Revoluție niciunul n-a făcut nimic pentru popor. Au făcut doar pentru ei, să-și bage ei banii în conturi”, e mesajul bărbatului către viitorul președinte. Pe care el nu-l va vota astăzi. Nu are timp. Stă până vinde și ultima pară.
„Pe vreme lu Răposatu știai că ai serviciu, duminica zi liberă, concediu. Acum îmi fac concediul aici…” Și fața îi împietrește.
Mașinile încep să-și facă loc printre tarabe. Chiar mașini de zeci de mii de euro se fâțâie printre verze, ardei și castraveți. Sunt patronii care cumpără ieftin ca să vândă mai scump la piețele de cartier. Din Pucheni se cumpără mai ales en-gross.
Am doi copii și mă doare sufletul. Unul în Spania și unul în Anglia și au reușit acolo ce statul român nu le-a dat voie să facă.
Maria Nae, agricultoare, Piața Puchen
Adevăratul test al candidaților
Nu am avut parte de o dezbatere adevărată a candidaților. Dar adevăratul test pentru un candidat la președinție ar fi să treacă prin Pucheni și să-i privească în ochi pe vânzători. Să poată să le netezească cu vreo speranță fruntea încruntată, să poată s-o ia de mână pe bătrâna care vinde usturoi și care, plecată cu gândurile departe, strânge un dumicat de pâine albă între degetele noduroase. Să poată să îi spună Mariei Nae ce proiecte are ca să facă din România o țară în care să se întoarcă și copiii ei.
Femeia și-a făcut un zid din crengi de mărar, numai bune de pus murături. Va vota pe seară, conștiincios, cum face de 30 de ani încoace. Votează cu credința că i se vor întoarce copiii acasă, votează pentru ei. Pare o naivitate, dar e un calcul precis. Pentru asta pune ștampila pe buletinul de vot.
„Vrem să vină copiii noștri înapoi, să nu fie slugă la străini. Am doi copii și mă doare sufletul. Unul în Spania și unul în Anglia și au reușit acolo ce statul român nu le-a dat voie să facă. Acolo au făcut și facultate și tot. Cu siguranță s-ar întoarce, dacă ceva li sa-r oferi aici. Acolo li s-a oferit în 17 ani ce nu li s-a oferit aici într-o viață. Și mă doare sufletul. Am doi copii, suntem bolnavi și îmi pare rău”, spune femeia și îi curg lacrimile.
„România, casa mea. Dar încă trebuie să mai creștem mult”
„În Italia, în Panama, în Costa Rica, mi-a plăcut să călătoresc și să muncesc. Mi-a plăcut Costa Rica. E o țară curată, civilizată, oameni frumoși și stilul lor de viață diferit de al nostru. Aici încă trebuie să mai creștem mult. Și sunt convinsă că nu se va întâmpla”, spune o tânără din spatele tarabei și zâmbește larg, cât să îndulcească mesajul de lehamite. S-a întors în „România, casa mea”, o casă în care plouă și ninge, dar pe care o cârpim cu promisiuni la fiecare alegeri.
Cristian a fost și el în Germania. S-a întors și cultivă mere în Giurgiu.
„Am ajuns în Germania unde era foarte greu, la abator am lucrat. Era inuman. Am brodit rău de tot și am venit înapoi în țară, nu am putut să rămân acolo. Și m-am întors în țară și fac agricultură. Dar nu merită. Mai ales cu mărul, cum suntem noi”, spune bărbatul. Și se întoarce la obsesia zilei: „Nici nu mai merită să mergem la vot. Ce să votăm? Pleacă unul, vine altul…”
Poiana lui Gheorghe și Petrică
Un candidat ar trebui să poată să vină cu argumente și în dezbaterea dintre camarazii de tarabă Gheorghe și Petrică:
„-Să mergem cu PSD înainte că ne duce la sapă de lemn. De fapt, ne-a dus la sapă de lemn. O să plătească și nepoții dumneavoastră după ce-a făcut tovarășii Dragnea și alții… E adevărat, hm?
-Și tovarășul Iohannis a făcut multe pentru noi. Și-a făcut case. Zic și eu, că doar suntem în contradicție, nu? Dacă două hotărâri judecătorești definitive a ieșit și a spus că-l nemulțumesc. Dacă hotărârile tribunalului îl nemulțumesc, atuncea cine e primul corupt al țării.
-Soția ține cu Steaua, eu țin cu Dinamo. Ce, e obligatoriu să așa…? Fiecare cu opinia lui, fiecare cu gândirea lui. Copii, mergeți la vot? Mergem. Cu cine votați? Cu… Așa, bine, dar să mergem. Sunt hotărât și pun două ștampile și atunci știu sigur să votul meu…
-Votăm pe mai mulți, să fim siguri că i-am ales. Fiecare cu opinia lui.
-Deci dumneata ești tot cu Vasilica?
-Nu.
-Bine, Vasilica e nume românesc.
-Lasă că mai sunt și alți români acolo…”
Opoziția lor e ștearsă de un banc: „Au făcut ăștia timbre cu candidații și nu le folosea nimeni că nu se lipeau. Vine Băsescu, scuipă pe timbru și se lipește. Aaa, păi toți ceilalți scuipau pe față!” Se râde.
Din tarabă în tarabă, oamenii amintesc de țările pe unde și-au încercat norocul: Italia, Spania, Portugalia, Anglia.
Diaspora întoarsă acasă vinde fructe și legume toamna, în Piața Pucheni din Rahova. În timpul anului, își înnegresc unghiile cu pământul după care au tânjit. Și la câțiva ani votează.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro