De când a ajuns preşedinte, Kim Jong Un a avut întotdeauna lângă el un om de încredere, pe sora lui mai mică, Kim Yo-jong, de 26 de ani. Mereu în umbra lui, tânăra ar fi, conform presei internaţionale, care citează surse de la Phenian, “creierul” guvernului nord-coreean, fratele ei fiind doar o marionetă. Tot Yo-jong ar fi şi cauza dispariţiei liderului, ea preluând puterea, după ce s-a aliat cu lideri politici importanţi. Deşi s-a speculat că Kim Jong Un ar fi bolnav, în fapt, el a fost forţat să renunţe în favoarea surorii sale, care era, conform organigramei, vicepreşedintele ţării. Şi mai surprinzător e faptul că, până la începutul acestui an, nu se ştia de existenţa ei, însă, potrivit unui raport al Fondului de Solidaritate a Intelectualilor nordcoreeni, ea era cea care “tăia şi spânzura” şi cerea executarea tuturor celor care i se împotriveau în privinţa deciziilor guvernamentale sau pe care îi suspecta de trădare.
Analiştii politici din Asia susţin că în vreme ce Kim Jong Un era preocupat să se îngraşe şi să-şi facă prieteni celebri, aşa cum făceau predecesorii lui, sora sa lucra în taină la viitorul Coreei de Nord sub conducerea ei. Cum însă de la Phenian nu “transpiră” nimic, nimeni nu poate să prevadă în ce direcţie o va lua statul asiatic. Unele voci neoficiale susţin că misterioasa Yo-jong ar fi spion al unui serviciu secret occidental, recrutată pe vremea când îşi făcea studiile în străinătate. l

 
 

Urmărește-ne pe Google News