Şefii a 50 de organizaţii de romi din România s-au reunit marţi la Sibiu, la iniţiativa lui Florin Cioabă, preşedintele Centrului Creştin al Romilor, cunoscut şi sub numele de Regele Cioabă II.

În acest sens, a fost semnat un act pentru înfiinţarea unui Grup de Coordonare a Acţiunilor Publice şi Politice ale Organizaţiilor de Romi din România, care va avea 20 de reprezentanţi.

În prezent, potrivit datelor oficiale, trăiesc în România circa 535.000 de romi, ceea ce înseamnă doi la sută din totalul populaţiei. Anumite organizaţii non-guvernamentale vorbesc, însă, de  un număr de 2,5 milioane de romi. Motivul acestei diferenţe este şi faptul că mulţi romi se declară „români”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News