Ziarul elveţian Tages-Anzeiger susţine, citat de realitatea.net că femeia, aflată în jurul vârstei de 50 de ani şi a cărei identitate nu a fost făcută publică, a decis să urmeze această dietă extremă în 2010, după ce a urmărit documentarul austriac „In the beginning there was light” (La început a fost lumina).
Realizatorul filmului documentar a urmărit mai multe persoane care susţin că trăiesc numai datorită razelor de soare după ce au renunţat complet la hrană şi la apă. Un guru indian susţine că nu a mâncat nimic de peste 70 de ani şi că reuşeşte să trăiască astfel.
Jurnaliştii elveţieni susţin că au existat cazuri asemănătoare în care oameni s-au înfometat, unii dintre ei până la moarte, şi în Germania, Marea Britanie şi Australia.