Care este diferenţa dintre un tun şi un obuzier

Conform definiției actuale, artileria se referă la utilizarea energiei mecanice, energiei chimice și energiei electrice pentru a lansa proiectile cu un calibru mai mare de 20 mm cu scopul de a lovi în special ținte terestre.

Toată lumea știe că cele mai cunoscute arme de artilerie grea sunt tunurile și obuzierele, însă puțini sunt cei care știu care este diferența dintre cele două arme, iar în acest articol îți vom spune în ce constă aceasta.

Când au apărut armele de calibru mare?

Tunul a apărut ca urmare a inventării prafului de puşcă și introducerea acestuia în folosirea armamentului. O armă care semăna cu tunul zilelor noastre a fost folosită pentru prima dată pe la începutul secolului al XII-lea, în timpul dinastiei Song (960-1279), și era sub forma unei ţevi de bambus umplută cu praf de puşcă, care a primit denumirea de lance de foc, scrie Wikipedia.org.

Dinastia mongolă Yuan (1271-1368) a perfecţionat această armă înlocuind țeava de bambus cu una din fier, care aveau un diametru maxim de 2,8 cm și o lungime de 34 cm. Proiectilele erau săgeţi, vergele sau schije de metal, iar uneori erau folosite şi substanţe otrăvitoare.

Tunul a ajuns în Europa în prima jumătate a secolului al XIV-lea adus fiind de negustorii arabi. Mărturie stau scrierile călugărilor franciscani Wilhelm von Rubruk şi Roger Bacon la 1256. Acesta avea să fie folosit pentru prima dată pe Bătrânul Continent în Peninsula Iberică, iar mai târziu ajungea în Germania de sud.

Recomandări

Maia Sandu a câştigat un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova, după ce l-a învins în turul 2 al algerilor pe Alexandr Stoianoglo

Această armă a fost din nou perfecţionată în secolul al XVI-lea deoarece se dorea folosirea unor proiectile mai grele decât săgeţile. Asta implica fabricarea unor ţevi mai groase şi mai rezistente și în acest fel au apărut tunurile din bronz sau din fier, mai precizează sursa citată.

Și pentru că armele de mare calibru erau deja răspândite în mai toată Europa, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, mai multe armate au început să introducă obuziere care erau suficient de mobile pentru a fi folosite în câmp.

Tunul Abus a fost o formă timpurie de obuzier din Imperiul Otoman, în timp ce, în 1758, Imperiul Țarist introducea un model specific de obuzier cu o cameră conică numită țeavă, care a fost folosit în următorii o sută de ani.

Ce este un tun?

Termenul de tun provine din latinescul canna (n.n. – tub) și definește orice piesă de artilerie cu țeavă lungă care folosește praf de pușcă sau alți explozibili pentru lansarea unui proiectil la mare distanță pentru lovirea unor ținte în mișcare.

Recomandări

Cazul ce poate răsturna dosarele lui Mario Iorgulescu şi Vlad Pascu. Avocaţii lor aşteaptă decizia judecătorilor

Tunurile variază în funcție de calibru, autonomie, mobilitate, rată de foc, unghi de tragere și putere de foc. Diferitele tipuri de tunuri combină și echilibrează aceste caracteristici în funcție de utilitatea și necesitatea lor pe câmpul de luptă.

Traiectoria de tragere a tunului este relativ dreaptă și joasă și vizează în principal lovirea directă a țintelor. Datorită vitezei mari a proiectilelor trase cu tunul nu este necesară ridicarea prea mult a țevii, un unghi de 20 de grade fiind suficient pentru a lovi ținta dorită.

Țeava tunului este mai lungă, balistica este directă și raza de acțiune este lungă, însă dacă există un obstacol în fața țintei obuzul va lovi obstacolul ratând, astfel, ținta, notează Military View.

Din secolul al XIV-lea până în secolul al XX-lea tunul a avut un rol foarte important în domeniul artileriei. Dar, cu toate acestea, de la mijlocul secolului trecut, țările au încetat să mai dezvolte noi tunuri, care au fost treptat înlocuite cu obuzierele.

Ce este un obuzier?

Recomandări

Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

Caracteristicile obuzierului sunt, practic, opuse celor ale tunului. Spre deosebire de acesta din urmă, obuzierul este o piesă de artilerie a cărei țeavă fiind mai scurtă, cu o lungime de 15-25 de ori dimensiunea calibrului proiectilului.

Spre deosebire de metoda de tragere directă a tunului, obuzierul are o un unghi de tragere relativ mare ca să facă traiectoria foarte înaltă și mai curbată (parabolică) pentru a putea în acest fel să lovească țintele situate în spatele unor obstacole înalte.

Comparativ cu un tun, obuzierul folosește cantități mai mici de pulbere și lansează proiectile de mai mare calibru decât cele ale unui tun. Raza de acțiune a obuzierului este una foarte mare, datorită unghiurilor de tragere mai mari și a unei încărcări reduse pentru o rată mică de lansare.

Diametrul obuzierului este apropiat de cel al tunului tradițional, însă cu un număr mai mare de încărcări. În același timp, obuzierul poate trage atât la un unghi de tragere mai mic, cât și la un unghi de tragere mai mare comparativ cu tunul.

Printre misiunile de foc ale unui obuzier se numără lupta împotriva mijloacelor de atac nuclear cu destinație tactică și a artileriei inamicului cu rază mare de acțiune, în zonele de concentrare și în pozițiile de tragere, neutralizarea sistemelor logistice, lupta împotriva tancurilor și transportoarelor blindate și distrugerea lucrărilor de fortificație, de campanie și permanente.

Foto:Shutterstock

Urmărește-ne pe Google News