„Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informaţiile furnizate, fără consimţământul persoanei înfăţişate, de natură să provoace acesteia o suferinţă psihică sau să aducă o atingere a imaginii sale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, conform iniţiativei legislative.
Prin imagine intimă se înţelege orice reproducere, indiferent de suport, a imaginii unei persoane nude, care îşi expune total sau parţial organele genitale, anusul sau zona pubiană sau, în cazul femeilor, şi sânii, ori care este implicată într-un raport sexual sau act sexual, se arată în proiectul de lege.
„Nu constituie infracţiune fapta săvârşită: a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim; b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor; c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni; d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei vătămate”, precizează proiectul de lege.
„La patru ani de la depunere, Parlamentul a aprobat proiectul USR care vine să acopere un vid legislativ din Codul penal, este vorba de incriminarea unei fapte care a luat amploare mai ales în ultimii 10-15 ani. Nu puţine au fost cazurile în care partenerii îşi fac unul altuia, în viaţa de cuplu, fotografii şi filmări inadecvate publicării şi, ulterior, la despărţire, materialele sunt postate pe internet, în scop de răzbunare”, a afirmat deputatul USR Mihai Badea, într-un comunicat de presă.
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, în calitate de for decizional, iar legea va merge la promulgare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro