UPDATE ora 14.30 Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri că Dan Nica, nominalizat pentru postul de comisar european, nu a fost respins de Comisia Europeană.
„Nu a fost respins. Eu respect foarte mult presa şi ştiu că presa are un rol foarte important în statul român, dar atunci când se vine în spaţiul public cu informaţii false, acest lucru nu mai oferă un grad mare de încredere. Înainte de a apărea o informaţie trebuie să existe certitudinea că acea informaţie este reală. (…) Cei din Parlamentul European, din opoziţie am văzut că spun orice unii dintre ei pentru a strica imaginea României. Am văzut ce spune Siegfried Mureşan, am văzut ce spun ceilalţi”, a spus premierul, care a participat la un eveniment la Romexpo.
La remarca jurnaliştilor că purtătorul de cuvânt al CE a anunţat că Dan Nica a fost respins, Viorica Dăncilă a răspuns: „Aţi văzut dumneavoastră acest lucru? Trimiteţi-mi şi mie comunicatul. Eu respect deciziile Comisiei Europene. Purtătorul de cuvânt nu a spus acest lucru”.
Ştirea iniţială
„Pot confirma că Guvernul român a trimis o scrisoare ieri (7 octombrie – n.r.). Această scrisoare conţinea numele unui candidat, care fusese deja intervievat de către Preşedintele-ales al Comisiei, dar nu a fost acceptat. Echipa Preşedintelui-ales al Comisiei este în continuare în contact cu ambele guverne (român şi maghiar – n.r.), iar procesul (de selecţie – n.r.) continuă”, a declarat, pentru Digi 24, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene.
Surse din Comisie au confirmat, pentru Libertatea, că solicitarea de alte propuneri de la București nu echivalează automat cu respingerea candidaturii lui Nica.
”Respins nu este termenul adecvat. Pur și simplu a fost o alternativă care s-a descurcat mai bine la interviu. De aceea suntem încă în legătură cu România. Mai multe nume ne-ar ajuta să ne apropiem de o decizie”, a declarat un oficial de la Bruxelles.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, pe 1 octombrie, că Dan Nica este propunerea pentru funcţia de comisar european pe Transporturi, iar Gabriela Ciot a fost propusă, în cazul în care României i se va cere o femeie.
Întrebată despre problemele de integritate ale lui Dan Nica, Dăncilă a spus că ea crede în prezumţia de nevinovăţie. „Eu cred în prezumția de nevinovăție, judecata se înfăptuiește de către judecător. Dar despre dl președinte Iohannis știm sigur ce s-a întâmplat cu casele? Şi totuși este candidat la președinția României”, a spus Dăncilă.
Ea a susținut că Ursula von der Leyen nu i-a cerut un consens cu președintele Klaus Iohannis şi a precizat că nu s-a consultat cu şeful statului înainte de votul din Comitetul Executiv Naţional. „E normal să informez președintele. Înainte să trimit propunerea, o să vorbesc cu domnul președinte. Cred că până la finalul săptămânii o să trimit propunerea”, a spus Dăncilă.