„În urma analizei informațiilor rezultate din documentele (desecretizate) care au fost prezentate în cadrul ședinței CSAT din data de 28 noiembrie 2024 privind desfășurarea procesului electoral pentru funcția de președinte al României, procurorii DIICOT s-au sesizat cu privire la săvârșirea infracțiunilor de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, tentativă la infracțiunea de perturbare a funcționării sistemelor informatice și tentativă la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic”, a transmis DIICOT, vineri, 6 decembrie.

Deocamdată este o etapă preliminară în care se adună probe pentru clarificarea situației, fără a fi formulate acuzații împotriva unor persoane.

„Cercetările sunt efectuate in rem, iar această etapă a procesului penal nu semnifică formularea unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă și completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluții legale și temeinice”, au spus procurorii.

Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale

Curtea Constituțională a României a decis vineri, 6 decembrie, după o ședință care a durat mai bine de 5 ore să anuleze primul tur al alegerilor prezidențiale care a avut loc pe 24 noiembrie.

Românca de pe malul Mării Adriatice care face torturi cu scufundarea Titanicului
Recomandări
Românca de pe malul Mării Adriatice care face torturi cu scufundarea Titanicului

Decizia Curții, una fără precedent în istoria României, a fost luată prin vot, în unanimitate, de toți cei 9 judecători, cu doar două zile înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

„Procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea preşedintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare”, a transmis Curtea Constituțională.

Decizia este definitivă și obligatorie.

În turul 2 al alegerilor prezidențiale, programat pentru duminică, 8 decembrie, urmau să se înfrunte Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR).

Decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, luată după desecretizarea documentelor din CSAT care arătau cum a fost sprijinit Călin Georgescu

Administrația Prezidențială a desecretizat pe 4 decembrie documentele serviciilor secrete prezentate în şedinţa CSAT din 28 noiembrie în care s-au făcut dezvăluiri despre sprijinirea candidatului independent Călin Georgescu.

Concret, SRI și SIE au raportat activități care pun în pericol securitatea națională a României. SRI a identificat o campanie agresivă de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok, desfășurată cu încălcarea legislației electorale și prin manipularea algoritmilor rețelelor sociale pentru a-i crește rapid popularitatea.

Zeci de mii de infecții respiratorii și patru decese din cauza gripei în România. Recomandările medicului epidemiolog Emilian Popovici I Interviu
Recomandări
Zeci de mii de infecții respiratorii și patru decese din cauza gripei în România. Recomandările medicului epidemiolog Emilian Popovici I Interviu

În paralel, SIE a semnalat că România este o țintă pentru acțiuni hibride orchestrate de Rusia, inclusiv atacuri cibernetice, scurgeri de informații și acte de sabotaj pentru destabilizarea și influențarea opiniei publice din România în preajma alegerilor.

Pe 25 noiembrie, Administrația Prezidențială a transmis, la solicitarea Libertatea, că președintele Klaus Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete despre riscuri de influențare a alegerilor prezidențiale, imixtiuni ale Rusiei în procesul electoral sau promovări suspecte ale lui Călin Georgescu pe rețelele de socializare, inclusiv TikTok.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

1Gin   •   07.12.2024, 13:41

De ce nu au sesizat înainte?

suparman   •   06.12.2024, 18:15

Si Trump a castigat, ba chiar l-a ajutat sa castige faptul ca era inculpat in dosare penala in Statele Unite. Lasconi a pierdut pe mana ei, cand i-a cerut lui Iohanes sa desecretizeze rapoartele serviciilor cu privire la georgel.

Libertador   •   06.12.2024, 17:50

După strângerea probelor, e obligatoriu ca C.G. să fie trimis în judecată pt. trădare națională, cu, evident, interzicerea dreptului de a mai alege și a fi ales în funcții publice/politice. Problema e alta: cine îi demască, îi anchetează și îi condamnă pt. același delict pe infiltrații din SIE și SRI, care fac jocul Rusiei în România de mulți ani? Să nu ne facem că nu există, circoteca asta n-ar fi fost posibilă fără aportul lor.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Viva.ro

Cum arată fiul cel mare al Nicoletei Luciu. Zsolt Jr. are aproape 16 ani, e "cool" și înalt ca bradul. Și-a făcut debutul în online și toată lumea s-a îmbulzit să-i vadă pozele
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată fiul cel mare al Nicoletei Luciu. Zsolt Jr. are aproape 16 ani, e "cool" și înalt ca bradul. Și-a făcut debutul în online și toată lumea s-a îmbulzit să-i vadă pozele
Creatura care mănâncă piatră! O elimină apoi sub formă de nisip fin
FANATIK.RO
Creatura care mănâncă piatră! O elimină apoi sub formă de nisip fin
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!'
Unica.ro
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!'
Cât costă o canapea în luna reducerilor. Preţul, mai mic şi cu 40%
Observatornews.ro
Cât costă o canapea în luna reducerilor. Preţul, mai mic şi cu 40%
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează
HOROSCOP
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI