Procurorii investighează încă din 2023 infracțiuni de formare a unui grup infracțional organizat și delapidare, dar totul a devenit public abia recent, după investigația Recorder, care arată că Nordis a primit sume mari de bani în avans de la clienți care, deși au plătit pentru apartamente, nu le-au mai obținut.

Nordis, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din România, a intrat în insolvență. Asociații majoritari sunt omul de afaceri Răzvan Ciorbă, soțul deputatei PSD Laura Vicol și Mapp Development/Emanuel Gheorghe Poștoacă, fiecare cu câte 46% din părțile sociale.

Cumpărători păcăliți

Site-ul Recorder a publicat luni, 7 octombrie, o investigație prin care arăta că societatea a vândut de mai multe ori aceleași apartamente către persoane diferite și compania a încasat milioane de euro, dar majoritatea proiectelor au rămas pe hârtie.

În urma investigației, Laura Vicol și-a dat demisia de la conducerea Comisiei Juridice a Camerei Deputaților. Conform unor informații obținute de Libertatea, Vicol a refuzat să acorde prioritate unui proiect de lege făcut împotriva țepelor imobiliare.

PSD a transmis însă că „această acuzație este o nouă dezinformare marca PNL, la fel cum au mințit că PSD le blochează proiectele cu pensiile militare, când de fapt s-au încurcat singuri în propriile proiecte”.

Urmărește-ne pe Google News