Procurorii şi poliţiştii din cadrul BCCO Cluj au efectuat 11 percheziţii domiciliare la persoane suspectate de efectuare de operaţiuni fără autorizaţie prealabilă cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Reprezentanții DIICOT spun că există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2018, pe raza municipiului Cluj-Napoca şi a comunei Floreşti din judeţul Cluj acţionează o grupare infracţională care procură din Ţările de Jos, manipulează, depozitează şi distribuie produse susceptibile a avea efecte psihoactive către consumatori de pe raza celor două localităţi.

Potrivit unui comunicat al IGPR, substanţele psihoactive ar fi fost comandate online şi primite din Olanda prin intermediul unei firme de curierat.

Totodată, au fost ridicate sumele de 68.700 de lei şi 9.800 de euro, 110 grame de cannabis, 240 de grame de substanţe cu efect psihoactiv, cinci laptopuri, 26 de telefoane mobile, un grinder, cinci cântare electronice, un hard-disk, o puşcă airsoft, un pistol airsoft şi un pistol cu glonţ cu cinci cartuşe.

În urma percheziţiilor, 10 persoane au fost conduse la sediul DIICOT Cluj pentru audieri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News