În primăvara anului 2021, ASF descoperea că firma de asigurări cea mai mare din acel moment, City Insurance, mințise statul și asigurații. Încă din 2017, City pretindea că are în banca elvețiană Axion SWISS Bank un cont cu 50 de milioane de euro. Apoi a spus că are 75 de milioane. 

Practic, oricâți bani îi cerea ASF lui City să aibă în rezerva de solvabilitate, compania avea și aducea extrase de cont de la banca elvețiană din Ticino. Numai că acel cont nu a existat niciodată.

„Grup infracțional organizat, înșelăciune, fals intelectual, fals informatic și bancrută frauduloasă”

Din momentul prăbușirii castelului din cărți de joc, City a intrat în procedura de insolvență și, în aprilie 2022, în faliment. Deși mai multe autorități financiare din străinătate au expus frauda uriașă de la City, în România, autoritățile nu i-au tras la răspundere pe nici unul dintre administratorii, acționarii sau managerii companiei, așa cum a arătat o investigație începută de Libertatea.

Scumpirea RCA, cine e responsabil? DIICOT: Lucrăm două dosare penale pentru „grup infracțional organizat și înșelăciune” în cazul falimentului City
City Insurance. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Subiectul falimentului City și al complicităților din statul român a fost documentat în mai multe episoade și într-un dosar jurnalistic publicat recent de Evenimentul zilei.

Libertatea a rugat DIICOT să explice publicului ce anume au făcut procurorii din 2021 și până astăzi. Există vreun dosar? Poate spune Parchetul publicului dacă urmăresc penal pe cei din firma City sau din ASF, în cazul în care există ilegalități comise sau complicități cu instituții ale statului?

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a răspuns  că „sunt în lucru două dosare având ca obiect comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic și bancrută frauduloasă”. 

Numai că, arată procurorii în același răspuns, „urmărirea penală nu a fost finalizată până în prezent” și DIICOT este „în etapa in rem”, în care se cercetează infracțiuni, nu persoane care le-au comis. 

„Există oameni în ASF care se tem”

Administratorii și acționarii City nu sunt singurii care așteaptă derularea acestor două dosare de la DIICOT. „ASF trebuia să facă de multă vreme atât supraveghere, cât și plângeri penale, întocmite ca lumea, în cazul City. Ce fac acum, la Euroins, e un soi de încercare de a rezolva în ultimul moment ce n-au făcut, din timp și conform legii, nici la City, nici la Euroins”, a explicat, pentru publicul Libertatea, o sursă din ASF.

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

În ultima vreme, ASF a făcut cel puțin trei sesizări penale (unele surse din ASF vorbesc despre patru) în cazul actualului lider în asigurările RCA, Euroins, cel care i-a succedat lui City. Dar care este utilitatea lor?

„Există o istorie a întocmirii intenționat deficitare a acestor plângeri către Parchete”, a explicat o sursă judiciară, sub protecția anonimatului. DIICOT a sesizat, mai de mult, conducerii ASF că plângerile sunt întocmite neconform cu legea și nu se pot apuca de investigații.

Într-un document consultat de ziar, un procuror cu funcție de conducere din DIICOT le-a comunicat șefilor ASF că sesizările conțineau „fapte descrise generic” şi „nu corespund cerinței imperative a desfășurării urmăririi penale cu respectarea dispozițiilor legale”.

„Vă  cerem să ne trimiteți procesul-verbal de sesizare”, le-au explicat procurorii celor din Autoritate, spunându-le ce trebuie să conțină sesizările lor despre posibilele ilegalități descoperite pe piața asigurărilor. 

Subiectul escrocheriilor din asigurări afectează cel puțin 7 milioane de români, cei care și-au făcut RCA, fiind obligați de stat. Numai că, doar în ultimul an, din cauza falimentelor succesive, prețul asigurării RCA a crescut cu 71%.

Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță
Recomandări
Mulțumim, Klaus! Aroganța, lăcomia și servilismul au produs, în mod uimitor, speranță

„Ultimele evenimente de pe piață, cele de la compania Euroins, i-au făcut pe șefii ASF să se teamă, înainte de orice, de intervenția procurorilor. Pentru că obligațiile rezultate, de pildă, din decizia ASF cu numărul 1662 din decembrie 2021, referitoare la restabilirea indicatorului SCR al Euroins (n.r. – cerința de capital de solvabilitate), și obligația de a veni cu un plan de redresare care să fie aprobat de ASF, toate acestea sunt de mult nerespectate. ASF nu și-a îndeplinit sarcina legală, iar asta poate fi imputată unor persoane”, a explicat același specialist din ASF.

Scumpirea RCA, cine e responsabil? DIICOT: Lucrăm două dosare penale pentru „grup infracțional organizat și înșelăciune” în cazul falimentului City
ASF. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Hotnews, către ASF: Respectă Euroins indicatorii de lichiditate și solvabilitate? Răspunsul Autorității

Luni, 6 februarie 2023, ASF a comunicat, într-un răspuns pentru Hotnews, că se află într-un control la Euroins. „Precizările ASF legate de acțiunea de control desfășurată în prezent la Euroins vin după ce HotNews.ro a solicitat Autorității să spună dacă cel mai mare asigurător auto respectă în prezent indicatorii de lichiditate, solvabilitate și de rezerve tehnice pentru buna desfășurare a activității și ce controale și măsuri a dispus ASF către acest asigurător care are cele mai multe contracte RCA după falimentul City Insurance”, a explicat publicația online. 

La rându-i, Euroins susține că toți indicatorii săi sunt conform legii. „Compania nu a fost niciodată mai puternică din punct de vedere financiar cum este acum”, a repetat consecvent compania Euroins în ultimele săptămâni. 

Foto: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

VANDAREL   •   08.02.2023, 17:57

In cel mai rau caz urmează prescrierea; toată lumea bună ce va ancheta, analiza si va stabili termene este trecută prin Academia Natională de Informații, transpartinic. Și totuși există speranță că ne facem bine cțt de curând.

seaman651   •   08.02.2023, 15:01

Autoritatile statului sunt vinovate si de falimente (ca au fost si vor mai fi) si de scumpirea politelor. Nu numai ASF, ci chiar si guvernele care s-au perindat au vina lor, iar justitia noastra este existenta numai in cazul maruntisurilor, ca pot baga la inchisoare gainari.

gheorghe_2   •   08.02.2023, 07:29

Dacă a ajuns la DIICOT, acolo o să moară. Nu există organ mai bun la îngroparea dosarelor în țara asta, mai ales dacă sunt implicate și alte organe. După mai bine de un an, ei cercetează in rem. Probabil vor să facă un tratat de Drept, pe seama falimentului City, care o să concluzioneze că n-au putut face nimic, pentru că n-aveau proces verbal

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI