Dimensiunea reală a emigrației din România. Ce știm și ce nu despre cât de mare e „diaspora”

Raluca Toma este cercetător în cadrul Median Research Centre, un think tank independent bazat în București. A studiat științe politice la Universitatea Central Europeană (Budapesta, Ungaria) și Kenyon College (Ohio, SUA). Raluca Toma scrie de astăzi în Libertatea analize și articole explicative în care elucidează fenomene sociale, clarifică statistici și încearcă să ofere o imagine informată asupra unor subiecte la zi.

• Anul-record pentru emigrație a fost 2007, când se estimează că a plecat o jumătate de milion de români.
• În 2017, aproximativ 221.000 de cetățeni români au plecat din țară, iar 146.000 s-au mutat în România.
• Potrivit datelor Eurostat, în 2017 erau aproximativ 3,2 milioane de cetățeni români în restul UE.
• După calculele experimentale ale INS, ar putea fi între 2,79 și 3,62 de milioane de români în străinătate (nu doar în UE).

Știm cu toții că un număr mare de oameni a părăsit România, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană. Dar cine vrea să afle câți români pleacă anual sau sunt momentan în străinătate dă peste mai multe cifre, din diverse surse. Unii vorbesc de 3,4 milioane de români, alții, de 5,6 milioane în “diaspora”.

Contează să înțelegem câți români pleacă sau au plecat? Pentru autorități poate fi important să știe aproximativ unde sunt cetățenii români pentru a înțelege nevoile lor – în ceea ce privește serviciile consulare, de exemplu, sau în ceea ce privește numărul necesar de secții de votare.

Recomandări

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

De aceea, în acest articol explic de ce există cifre contradictorii, prezint numerele oficiale și explic cum sunt produse. La final, menționez și câteva lucruri care ne-ar ajuta să știm mai mult.

Diaspora e un termen maleabil

Diaspora nu are o definiție general acceptată la nivel național sau internațional. De aici pornesc unele din neclaritățlie legate de dimensiunea ei. 

Inițial, diaspora a fost un cuvânt folosit pentru a descrie situația evreilor împrăștiați forțat în lume. În timp, diaspora a ajuns să desemneze și starea altor comunități de oameni răsfirați (de multe ori involuntar) în diverse colțuri ale lumii, precum armenii ori strămoșii africanilor aduși cu forța pe continentul american. În secolul XX a început să se vorbească mai mult de diaspore, pe măsură ce instituțiile internaționale au devenit mai preocupate de numărul și problemele migranților, în special ale oamenilor dislocați forțat, de exemplu, din cauza războiului. 

Recomandări

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

În felul cum e folosit în România, “diaspora” pare să se refere și la cei care au emigrat temporar și la cei care au plecat definitiv. Uneori se face distincția între “diaspora” ca fiind populația emigrantă și “românii de pretutindeni”, care ar include și diaspora, și “comunitățile istorice” de români din alte state. Alteori cele două concepte sunt folosite concomitent.

E mai simplu să vorbim de emigranți

Dacă vrem să vorbim de cifre și vrem ca ele să fie cât mai lămuritoare, e mai bine să folosim niște termeni consacrați în rândul experților care se ocupă de aceste statistici.

Emigrația este procesul prin care cineva pleacă dintr-o țară – de exemplu, România – și se mută în altă țară – de exemplu, Italia. La nivel european, pentru a putea avea niște statistici armonizate, autoritățile s-au pus de acord asupra unei definiții. 

Definiția aceasta se referă la emigrația de lungă durată. Nu include, așadar, oamenii care migrează pe termen mai scurt, de exemplu muncitorii sezonieri. Migrația ciclică de scurtă durată este extrem de greu de măsurat și nu există un sistem european de colectare a datelor despre asta.

Recomandări

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Institutul Național de Statistică (INS), care colectează date privind emigrația în România, mai distinge și între emigrația de lungă durată, dar totuși temporară, și emigrația “definitivă”. 

1. În vreme ce emigrația de lungă durată (dar temporară) se referă la cei care-și mută reședința
2. Emigrația definitivă se referă la cei care-și mută în afara României domiciliul (acela care apare în buletin ori pașaport).

Cifra-cheie pe care o urmărește INS și o raportează la Eurostat an de an este numărul de persoane care emigrează într-un an anume, numit și “fluxul” emigrației. 

Dimensiunea populației emigrante într-un punct anume în timp – ceea ce unii ar descrie ca fiind dimensiunea diasporei – nu este raportată de România la Eurostat. Asta și pentru că nu există nici o metodă grozavă de a o calcula. 

Putem aproxima oarecum dimensiunea populației din afara țării prin diverse metode, dar nici una nu e perfectă.

Câți oameni pleacă anual din România

Mai departe mă bazez mai ales pe cifrele de la autoritățile din România și Spațiul Economic European, pentru că ele sunt colectate conform unor definiții și proceduri adoptate de comun acord. 

Cifrele oficiale privind emigrația anuală sunt ilustrate în figura de mai jos. Linia albastră și cea gri arată fluxul emigrației de lungă durată, dar temporară (schimbarea de reședință). Potrivit INS, imediat după aderarea la UE, au plecat aproximativ o jumătate de milion de oameni din România. 

Din păcate, pentru perioada pre-2003 nu am găsit date, iar pentru 2003-2007 nu am avut date decât pentru totalul emigranților, care include și pe cei care nu au cetățenie română dar totuși s-au mutat din România în altă țară în anii respectivi (în general însă, ei reprezintă un procent foarte mic al emigrației).

Linia portocalie ilustrează emigrația așa-zis definitivă, cu schimbare de domiciliu, care a rămas aproape constantă. În schimb, mutările care nu s-au finalizat cu o schimbare de domiciliu (încă) au fluctuat. 

Nu este exclus însă ca mulți oameni să fi emigrat fără a fi numărați în anii 1990 și 2000. INS spunea în 2013, când s-a publicat o nouă metodologie de calcul privind emigrația, că înainte statisticile privind emigrația au fost “puternic subevaluate”, mai ales în perioada 2007-2011. Asta și pentru că în trecut, pentru numărarea emigranților erau folosite doar surse “administrative” – cum ar fi cifrele de la Direcția Pașapoarte – care nu surprindeau totalitatea emigrației.

Câți români sunt în străinătate

Pentru a ajunge la totalul românilor din străinătate, nu putem pur și simplu să adunăm numărul de emigranți din fiecare an. În primul rând, pentru că în fiecare an sunt oameni care pleacă din România, dar și oameni care vin în țară. 

Cine dă un număr pe care-l prezintă drept adevărul absolut privind dimensiunea “diasporei” nu este perfect onest. 

În funcție de metodele folosite, pot să fie diferențe mari în cifrele publicate de diverse organisme. De exemplu, contează dacă folosim ca dată de referință anul 1992 (primul recensământ) sau anul 2012 sau dacă sunt numărați cetățenii români ori doar cei care s-au născut în România. 

Ca să ne facem o idee, putem vedea diferențele de estimări pentru ianuarie 2017. Datele centralizate de Eurostat, provenite de la statele membre ale Uniunii Europene, indicau că în ianuarie 2017 erau aproximativ 3,2 milioane de cetățeni români în celelalte state membre ale UE.

Calculele experimentale ale INS – folosind diferite metode – au produs estimări între 2,79 și 3,62 de milioane de români în străinătate (nu doar în UE) în ianuarie 2017. OECD estima că ar fi fost 3,17 milioane de cetățeni români în străinătate, iar ONU 3,58 de milioane (pentru iulie 2017).

Bazat pe datele colectate de statele membre ale UE, principalele destinații au fost Italia, unde se estimează că ar fi peste un milion de români, Spania, Germania și Regatul Unit. 

Nu toate comparațiile au sens, nu toate cifrele sunt utile

Unele comparații pot fi utile, iar altele n-au nici o noimă. 

Unii au comparat România și Siria în ceea ce privește rata creșterii migrației de la un an la altul (potrivit statisticilor ONU). S-a mai scris și pe pe contributors.ro și Adevărul că asta nu e cea mai relevantă cifră și că exodul din Siria nu e neapărat comparabil cu emigrația de la noi. Rata creșterii emigrației nu poate semnala decât dacă au fost niște schimbări dramatice (sau nu) într-o perioadă anume. Și e important ce perioadă alegem. 

Ca să înțelegem dimensiunea emigrației din România în comparație cu alte state europene, are mai mult sens să luăm numărul de emigranți români dintr-un an anume și să-l comparăm cu numărul de cetățeni plecați din alte state europene. Și e important să raportăm cifrele și la mărimea populației, căci totuși România are o populație mai mare decât alte state. Atenție: mai jos prezint cifrele privind populația rezidentă și emigrația incluzând doar cetățenii români (căci asupra acestora se concentrează discuția în România).

Dacă raportăm fluxul emigrației la dimensiunea populației, putem vedea că sunt țări care au o rată a emigrației similară cu a noastră dar care “dau” mai puțini imigranți restului Europei decât România. După cum arată tabelul de mai jos, în 2017 românii au părăsit țara cam în același ritm în care au făcut-o lituanienii, croații și letonii (în jur de 1% din numărul de cetățeni care locuiau acolo în 2016). 

Există, deopotrivă, țări din care pleacă la fel de mulți cetățeni, dar a căror emigrație reprezintă o proporție mai mică a populației. Sunt mai mulți francezi prin restul Europei decât români, de exemplu. 

În plus, Germania sau Franța au parte și de mai multă imigrație, atât sub forma cetățenilor care se întorc după o plecare temporară, cât și sub forma cetățenilor din alte țări care se mută acolo.

De unde știm ce știm despre emigrație

Când produce statistici pe migrație, INS urmează niște regulamente europene (CE nr. 862/2007 și 1260/2013) și metodele sale de calcul pentru statisticile transmise la Eurostat sunt agreate de experții de acolo. 

INS folosește mai multe surse pentru a estima câți oameni au emigrat într-un an, câți emigranți există la un moment dat în timp și ce trăsături demografice au (în linii mari). Iar un rol foarte important îl au datele colectate de alte state. Printre sursele INS sunt recensământul populației și date de la alte instituții (Direcția Generală Pașapoarte și Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date), dar acestea din urmă oferă informații mai degrabă despre emigrația permanentă, pentru că înregistrează cine și-a schimbat domiciliul. 

Însă există anumiți factori care complică situația și pot contribui la probleme cu estimările:

• De exemplu o persoană cu cetățenie română care n-a locuit niciodată în România dar care s-a mutat dintr-un stat în altul (să zicem din Italia în Spania) nu este emigrantă din România. Dar ar putea fi numărat ca imigrant român de autoritățile din statul în care s-a mutat.
• O persoană care se mută dintr-o țară în alta, de exemplu din Spania în Regatul Unit, și care nu anunță lucrul acesta imediat, ar putea fi numărată de două ori (cel puțin pentru o perioadă) – ducând la o supraestimare a numărului de români în străinătate (vezi mai multe scenarii aici). 
• De aceea este foarte dificil de estimat fluxul emigrației, și cu atât mai mult numărul total de cetățeni români care trăiesc în afara țării într-un moment anume.

În vreme ce INS folosește unele metode și surse, alte organisme care produc studii privind migrația, precum Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Organizația Națiunilor Unite (ONU), se pot baza pe alte surse de date, cu diferite metodologii de colectare. Așa pot apărea neconcordanțe între estimările INS, OCDE, ONU sau din alte surse. 

De exemplu, OCDE a realizat un studiu despre emigrația din România comandat de autoritățile române, care a costat 75.000 de dolari și pe care îl puteți consulta aici. Autorii au apelat la mai multe surse, de la statistici oficiale furnizate de autoritățile din state membre până la date din sondaje (vezi lista surselor aici).

Cum am putea ști mai multe

Ce ne lipsește pentru a avea date mai bune? Un lucru care ar putea ajuta ar fi dacă mai mulți dintre românii care se mută în afară ar declara acest lucru la autoritățile de acolo sau autoritățile românești de acolo. 

De asemenea, când se mută într-un alt stat membru UE, românii ar trebui să declare mutarea la autoritățile de acolo – dar nu toată lumea o face sau o face imediat.

Ar ajuta și dacă pe teritoriul României am putea colecta date mai bune. Lipsește o procedură adoptată la nivel național prin care oamenii să declare la autoritățile locale când pleacă din țară, cum ar fi un formular tipizat valabil în toată România, pe care să-l depui la primărie să anunți că pleci. 

Chiar și când există proceduri și obligații, acestea nu sunt încă aplicate suficient de bine, datele fiind incomplete sau diferite de la instituție la instituție. Spre exemplu, există anumite obligații pentru părinții care pleacă în străinătate, lăsând copiii în țară. 

În plus, procedurile de raportare și verificare a datelor nu sunt întotdeauna respectate întocmai, așa cum reiese din raportul Grupului de Lucru Interinstituțional pentru Copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate. Așadar poate fi ameliorată inclusiv colectarea de date în cazurile în care aceasta este obligatorie, precum cele ale adulților care au plecat și și-au lăsat copiii în România.

De multe ori, cea mai bună sursă este Eurostat sau INS, unde lucrează statisticienii plătiți din taxele noastre. 

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește-ne pe Google News