Dimensiunea reală a emigrației din România. Ce știm și ce nu despre cât de mare e „diaspora”

Raluca Toma este cercetător
în cadrul Median Research Centre, un think tank independent bazat în București.
A studiat științe politice la Universitatea Central Europeană (Budapesta, Ungaria)
și Kenyon College (Ohio, SUA). Raluca Toma scrie de astăzi în Libertatea
analize și articole explicative în care elucidează fenomene sociale, clarifică
statistici și încearcă să ofere o imagine informată asupra unor subiecte la zi.

• Anul-record pentru emigrație a fost 2007, când se estimează că a plecat o jumătate de milion de români.
• În 2017, aproximativ 221.000 de cetățeni români au plecat din țară, iar 146.000 s-au mutat în România.
• Potrivit datelor Eurostat, în 2017 erau aproximativ 3,2 milioane de cetățeni români în restul UE.
• După calculele experimentale ale INS, ar putea fi între 2,79 și 3,62 de milioane de români în străinătate (nu doar în UE).

Știm cu toții că un număr mare de oameni a părăsit România, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană. Dar cine vrea să afle câți români pleacă anual sau sunt momentan în străinătate dă peste mai multe cifre, din diverse surse. Unii vorbesc de 3,4 milioane de români, alții, de 5,6 milioane în “diaspora”.

Contează
să înțelegem câți români pleacă sau au plecat? Pentru autorități poate fi
important să știe aproximativ unde sunt cetățenii români pentru a înțelege
nevoile lor – în ceea ce privește serviciile consulare, de exemplu, sau în ceea
ce privește numărul necesar de secții de votare.

De
aceea, în acest articol explic de ce există cifre contradictorii, prezint numerele
oficiale și explic cum sunt produse. La final, menționez și câteva lucruri care
ne-ar ajuta să știm mai mult.

Diaspora e un termen maleabil

Diaspora nu are o definiție general acceptată la nivel național sau internațional. De aici pornesc unele din neclaritățlie legate de dimensiunea ei. 

Inițial, diaspora a fost un cuvânt folosit pentru a descrie situația evreilor împrăștiați forțat în lume. În timp, diaspora a ajuns să desemneze și starea altor comunități de oameni răsfirați (de multe ori involuntar) în diverse colțuri ale lumii, precum armenii ori strămoșii africanilor aduși cu forța pe continentul american. În secolul XX a început să se vorbească mai mult de diaspore, pe măsură ce instituțiile internaționale au devenit mai preocupate de numărul și problemele migranților, în special ale oamenilor dislocați forțat, de exemplu, din cauza războiului. 

În felul cum e folosit în România, “diaspora” pare să se refere și la cei care au emigrat temporar și la cei care au plecat definitiv. Uneori se face distincția între “diaspora” ca fiind populația emigrantă și “românii de pretutindeni”, care ar include și diaspora, și “comunitățile istorice” de români din alte state. Alteori cele două concepte sunt folosite concomitent.

E mai simplu să vorbim de emigranți

Dacă
vrem să vorbim de cifre și vrem ca ele să fie cât mai lămuritoare, e mai bine
să folosim niște termeni consacrați în rândul experților care se ocupă de
aceste statistici.

Emigrația
este procesul prin care cineva pleacă dintr-o țară – de exemplu, România – și
se mută în altă țară – de exemplu, Italia. La nivel european, pentru a putea
avea niște statistici armonizate, autoritățile s-au pus de acord asupra unei
definiții. 

Definiția aceasta se referă la emigrația de lungă durată. Nu include, așadar, oamenii care migrează pe termen mai scurt, de exemplu muncitorii sezonieri. Migrația ciclică de scurtă durată este extrem de greu de măsurat și nu există un sistem european de colectare a datelor despre asta.

Institutul
Național de Statistică (INS), care colectează date privind emigrația în
România, mai distinge și între emigrația de lungă durată, dar totuși temporară,
și emigrația “definitivă”. 

1. În
   vreme ce emigrația de lungă durată (dar temporară) se referă la cei care-și
   mută reședința
2. Emigrația
   definitivă se referă la cei care-și mută în afara României domiciliul (acela care
   apare în buletin ori pașaport).

Cifra-cheie
pe care o urmărește INS și o raportează la Eurostat an de an este numărul de
persoane care emigrează într-un an anume, numit și “fluxul” emigrației. 

Dimensiunea
populației emigrante într-un punct anume în timp – ceea ce unii ar descrie ca
fiind dimensiunea diasporei – nu este raportată de România la Eurostat. Asta și
pentru că nu există nici o metodă grozavă de a o calcula. 

Putem
aproxima oarecum dimensiunea populației din afara țării prin diverse metode,
dar nici una nu e perfectă.

Câți oameni pleacă anual din România

Mai
departe mă bazez mai ales pe cifrele de la autoritățile din România și Spațiul
Economic European, pentru că ele sunt colectate conform unor definiții și
proceduri adoptate de comun acord. 

Cifrele
oficiale privind emigrația anuală sunt ilustrate în figura de mai jos. Linia
albastră și cea gri arată fluxul emigrației de lungă durată, dar temporară
(schimbarea de reședință). Potrivit INS, imediat după aderarea la UE, au plecat
aproximativ o jumătate de milion de oameni din România. 

Din
păcate, pentru perioada pre-2003 nu am găsit date, iar pentru 2003-2007 nu am
avut date decât pentru totalul emigranților, care include și pe cei care nu au
cetățenie română dar totuși s-au mutat din România în altă țară în anii
respectivi (în general însă, ei reprezintă un procent foarte mic al
emigrației).

Linia
portocalie ilustrează emigrația așa-zis definitivă, cu schimbare de domiciliu,
care a rămas aproape constantă. În schimb, mutările care nu s-au finalizat cu o
schimbare de domiciliu (încă) au fluctuat. 

Nu
este exclus însă ca mulți oameni să fi emigrat fără a fi numărați în anii 1990
și 2000. INS spunea în 2013, când s-a publicat o nouă metodologie de calcul privind emigrația, că
înainte statisticile privind emigrația au fost “puternic subevaluate”, mai ales
în perioada 2007-2011. Asta și pentru că în trecut, pentru numărarea
emigranților erau folosite doar surse “administrative” – cum ar fi cifrele de
la Direcția Pașapoarte – care nu surprindeau totalitatea emigrației.

Câți români sunt în străinătate

Pentru
a ajunge la totalul românilor din străinătate, nu putem pur și simplu să adunăm
numărul de emigranți din fiecare an. În primul rând, pentru că în fiecare an
sunt oameni care pleacă din România, dar și oameni care vin în țară. 

Cine
dă un număr pe care-l prezintă drept adevărul absolut privind dimensiunea “diasporei”
nu este perfect onest. 

În
funcție de metodele folosite, pot să fie diferențe mari în cifrele publicate de
diverse organisme. De exemplu, contează dacă folosim ca dată de referință anul
1992 (primul recensământ) sau anul 2012 sau dacă sunt numărați cetățenii români
ori doar cei care s-au născut în România. 

Ca
să ne facem o idee, putem vedea diferențele de estimări pentru ianuarie 2017.
Datele centralizate de Eurostat, provenite de la statele membre ale Uniunii
Europene, indicau că în ianuarie 2017 erau aproximativ 3,2 milioane de cetățeni
români în celelalte state membre ale UE.

Calculele experimentale ale INS – folosind diferite metode – au produs estimări între 2,79 și 3,62 de milioane de români în străinătate (nu doar în UE) în ianuarie 2017. OECD estima că ar fi fost 3,17 milioane de cetățeni români în străinătate, iar ONU 3,58 de milioane (pentru iulie 2017).

Bazat
pe datele colectate de statele membre ale UE, principalele destinații au fost
Italia, unde se estimează că ar fi peste un milion de români, Spania, Germania
și Regatul Unit. 

Nu toate comparațiile au sens, nu toate cifrele sunt
utile

Unele
comparații pot fi utile, iar altele n-au nici o noimă. 

Unii au comparat România și Siria în ceea ce privește rata creșterii migrației de la un an la altul (potrivit statisticilor ONU). S-a mai scris și pe pe contributors.ro și Adevărul că asta nu e cea mai relevantă cifră și că exodul din Siria nu e neapărat comparabil cu emigrația de la noi. Rata creșterii emigrației nu poate semnala decât dacă au fost niște schimbări dramatice (sau nu) într-o perioadă anume. Și e important ce perioadă alegem. 

Ca
să înțelegem dimensiunea emigrației din România în comparație cu alte state
europene, are mai mult sens să luăm numărul de emigranți români dintr-un an
anume și să-l comparăm cu numărul de cetățeni plecați din alte state europene.
Și e important să raportăm cifrele și la mărimea populației, căci totuși
România are o populație mai mare decât alte state. Atenție: mai jos prezint
cifrele privind populația rezidentă și emigrația incluzând doar cetățenii
români (căci asupra acestora se concentrează discuția în România).

Dacă
raportăm fluxul emigrației la dimensiunea populației, putem vedea că sunt țări
care au o rată a emigrației similară cu a noastră dar care “dau” mai puțini
imigranți restului Europei decât România. După cum arată tabelul de mai jos, în
2017 românii au părăsit țara cam în același ritm în care au făcut-o lituanienii,
croații și letonii (în jur de 1% din numărul de cetățeni care locuiau acolo în
2016). 

Există,
deopotrivă, țări din care pleacă la fel de mulți cetățeni, dar a căror
emigrație reprezintă o proporție mai mică a populației. Sunt mai mulți francezi
prin restul Europei decât români, de exemplu. 

În
plus, Germania sau Franța au parte și de mai multă imigrație, atât sub forma
cetățenilor care se întorc după o plecare temporară, cât și sub forma
cetățenilor din alte țări care se mută acolo.

De unde știm ce știm despre emigrație

Când produce statistici pe migrație, INS urmează niște regulamente europene (CE nr. 862/2007 și 1260/2013) și metodele sale de calcul pentru statisticile transmise la Eurostat sunt agreate de experții de acolo. 

INS
folosește mai multe surse pentru a estima câți oameni au emigrat într-un an,
câți emigranți există la un moment dat în timp și ce trăsături demografice au
(în linii mari). Iar un rol foarte important îl au datele colectate de alte
state. Printre sursele INS sunt recensământul populației și date de la alte
instituții (Direcția Generală Pașapoarte și Direcţia pentru Evidenţa
Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date), dar acestea din urmă oferă
informații mai degrabă despre emigrația permanentă, pentru că
înregistrează cine și-a schimbat domiciliul. 

Însă
există anumiți factori care complică situația și pot contribui la probleme cu
estimările:

• De exemplu o persoană cu cetățenie română care n-a locuit niciodată în România dar care s-a mutat dintr-un stat în altul (să zicem din Italia în Spania) nu este emigrantă din România. Dar ar putea fi numărat ca imigrant român de autoritățile din statul în care s-a mutat.
• O persoană care se mută dintr-o țară în alta, de exemplu din Spania în Regatul Unit, și care nu anunță lucrul acesta imediat, ar putea fi numărată de două ori (cel puțin pentru o perioadă) – ducând la o supraestimare a numărului de români în străinătate (vezi mai multe scenarii aici).
• De aceea este foarte dificil de estimat fluxul emigrației, și cu atât mai mult numărul total de cetățeni români care trăiesc în afara țării într-un moment anume.

În
vreme ce INS folosește unele metode și surse, alte organisme care produc studii
privind migrația, precum Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)
și Organizația Națiunilor Unite (ONU), se pot baza pe alte surse de date, cu
diferite metodologii de colectare. Așa pot apărea neconcordanțe între
estimările INS, OCDE, ONU sau din alte surse. 

De exemplu, OCDE a realizat un studiu despre emigrația din România comandat de autoritățile române, care a costat 75.000 de dolari și pe care îl puteți consulta aici. Autorii au apelat la mai multe surse, de la statistici oficiale furnizate de autoritățile din state membre până la date din sondaje (vezi lista surselor aici).

Cum am putea ști mai multe

Ce
ne lipsește pentru a avea date mai bune? Un lucru care ar putea ajuta ar fi
dacă mai mulți dintre românii care se mută în afară ar declara acest lucru la
autoritățile de acolo sau autoritățile românești de acolo. 

De
asemenea, când se mută într-un alt stat membru UE, românii ar trebui să declare
mutarea la autoritățile de acolo – dar nu toată lumea o face sau o face
imediat.

Ar ajuta și dacă pe teritoriul României am putea colecta date mai bune. Lipsește o procedură adoptată la nivel național prin care oamenii să declare la autoritățile locale când pleacă din țară, cum ar fi un formular tipizat valabil în toată România, pe care să-l depui la primărie să anunți că pleci. 

Chiar
și când există proceduri și obligații, acestea nu sunt încă aplicate suficient
de bine, datele fiind incomplete sau diferite de la instituție la instituție.
Spre exemplu, există anumite obligații pentru părinții care pleacă în
străinătate, lăsând copiii în țară. 

În plus, procedurile de raportare și verificare a datelor nu sunt întotdeauna respectate întocmai, așa cum reiese din raportul Grupului de Lucru Interinstituțional pentru Copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate. Așadar poate fi ameliorată inclusiv colectarea de date în cazurile în care aceasta este obligatorie, precum cele ale adulților care au plecat și și-au lăsat copiii în România.

De
multe ori, cea mai bună sursă este Eurostat sau INS, unde lucrează
statisticienii plătiți din taxele noastre. 

Urmărește-ne pe Google News

•  Diaspora