PROGNOZA METEO BANAT:
Primele două zile ale intervalului de prognoză vor fi caracterizate de o vreme caldă, cu o medie a valorilor maxime de 26…28 de grade. Apoi valorile de temperatură vor scădea treptat de la o zi alta, de la o medie regională de aproximativ 24 de grade în 28 şi 29 mai până la medii ale maximelor de 19…21 de grade la sfârşitul lunii mai şi prima zi de iunie, adică o vreme răcoroasă. După data de 2 iunie vremea se va încălzi din nou, progresiv, astfel că sfârşitul celei de-a doua săptămâni a intervalului de referinţă va aduce temperaturi diurne de 25…26 de grade, în medie. Mediile termice nocturne vor urma aproximativ aceeaşi evoluţie, valorile fiind în general în jurul unor medii de 12…14 grade, exceptând intervalul 31 mai – 3 iunie, când în orele dimineţilor vor fi temperaturi în medie de 9…11 grade.
Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată în mare parte a intervalului, dar aversele vor fi mai frecvente şi mai importante cantitativ în 26-27 mai, dar şi în jurul datelor de 30 mai şi 3 iunie.

PROGNOZA METEO: TRANSILVANIA
Începutul intervalului de referinţă, dar şi ultimele zile vor avea un regim termic peste cel normal al datei, o vreme caldă, astfel că media maximelor va fi de 23…25 de grade. În schimb, în perioada 30 mai – 2 iunie temperaturile vor scădea, vremea devenind răcoroasă, cu o medie regională a valorilor diurne de 16…18 grade. Minimele nocturne vor avea acelaşi parcurs, cu medii între 9 şi 12 grade, mai scăzute în intervalul 30 mai – 2 iunie.
Averse cu caracter local vor fi posibile în aproape fiecare după-amiază, iar în jurul datelor de 30 mai, respectiv 3 iunie va creşte şi probabilitatea ca ploile să fie mai intense.
PROGNOZA METEO: MARAMUREŞ
Temperatura aerului va fi în scădere treptată de la medii diurne de 25…27 de grade în primele zile la valori de 18…20 de grade în intervalul 30 mai – 2 iunie, atunci când vor caracteriza o vreme răcoroasă. După data de 3 iunie, însă, vremea se va încălzi din nou, de la o zi la alta. Aceeaşi tendinţă de evoluţie o vor avea şi valorile minime de temperatură, fiind de aşteptat medii de 11…13 grade la începutul intervalului, dar şi în ultimele zile, alternând cu un interval mai răcoros din 31 mai până în 3 iunie.
Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată pe parcursul celor două săptămâni de prognoză, dar aversele vor fi mai frecvente şi izolat mai importante cantitativ în jurul datelor de 27 şi 30 mai, dar şi 3 iunie.
PROGNOZA METEO: MOLDOVA
Vremea se menţine foarte caldă în primele zile, când se vor înregistra temperaturi diurne în medie de 28…29 de grade, mult mai ridicate decât ar fi normal în ultima decadă a lunii mai. Din data de 30 mai, însă, vremea se va răci, în special în jumătatea de nord a regiunii, până la o medie de 16…18 grade. În cea de-a doua săptămână temperatura aerului va fi din nou în creştere treptată, astfel încât va ajunge la o medie de 25…26 de grade în ultimele zile. Regimul termic nocturn va avea aceeaşi evoluţie, cu valori mai ridicate la începutul intervalului şi în ultimele zile (cu medii de 13…15 grade) în alternanţa cu zilele 31 mai, 1, 2 şi 3 iunie caracterizate de o vreme mai răcoroasă.
Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va creşte în perioada 29 mai -1 iunie, în celelalte zile fiind de aşteptat averse locale, pe fondul unei instabilităţi atmosferice mai accentuate în orele după-amiezelor.
PROGNOZA METEO: DOBROGEA
Regimul termic va avea aceeaşi evoluţie ca şi în restul ţării, respectiv o vreme caldă în primele zile, când media valorilor maxime va fi de 27…28 de grade, urmată de un interval (30 mai – 2 iunie) cu temperaturi sub limitele climatologice ale perioadei, 19…21 de grade în medie pe regiune. Apoi, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză se estimează o creştere constantă a temperaturii aerului, ajungând spre o medie de 25 de grade.
Şi valorile nocturne vor fi mai modeste între 31 mai şi 3 iunie, când media va coborî până la 11 grade, în restul intervalului fiind de aşteptat valori de 14…16 grade.
Probabilitatea de ploi pe spaţii mai extinse va fi mai mare în intervalul 30-31 mai, în rest instabilitate atmosferică din orele după-amiezelor se va manifesta prin averse izolate.
PROGNOZA METEO: MUNTENIA
Intervalul debutează cu un regim termic caracterizat de valori peste cele climatologic normale, respectiv valori maxime de 27…29 de grade, în medie. Va urma o răcorire a vremii în perioada 30 mai – 2 iunie, când la nivelul regiunii media temperaturilor diurne va scădea spre 19…22 de grade. În cea de-a doua săptămână de prognoză, procesul de încălzire treptată a vremii va determina creşterea valorilor până la medii de 26…27 de grade. Regimul termic nocturn va avea aceeaşi evoluţie, cu valori mai ridicate la începutul intervalului şi în ultimele zile (cu medii de 13…15 grade) în alternanţa cu perioada 31 mai – 3 iunie caracterizată de o vreme ceva mai răcoroasă.
Probabilitatea pentru averse locale se menţine destul de ridicată în orele după-amiezelor, cu precădere în zona deluroasă, iar în ultimele zile ale lunii mai aria ploilor va fi mai extinsă.
PROGNOZA METEO: OLTENIA
Vremea se menţine caldă în primele zile, dar şi la sfârşitul intervalului de referinţă, când se vor înregistra temperaturi diurne în medie de 25…27 de grade. Valori ceva mai scăzute vor fi în perioada 30 mai -1 iunie, când maximele termice vor fi în medie de 21…23 de grade. Regimul termic nocturn va avea aceeaşi evoluţie, cu valori mai ridicate la începutul intervalului şi în ultimele zile (cu medii de 13…15 grade) în alternanţa cu zilele 31 mai, 1, 2 şi 3 iunie caracterizate de o vreme mai răcoroasă.
Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va creşte în perioada 29 – 31 mai, în celelalte zile fiind de aşteptat averse locale, pe fondul unei instabilităţi atmosferice mai accentuate în orele după-amiezelor.
VREMEA LA MUNTE: PROGNOZA METEO
Vremea va fi relativ caldă la începutul şi la sfârşitul intervalului, cu medii ale valorilor maxime de 15…17 grade şi minime în medie de 8…10 grade. Între 30 mai şi 2 iunie este de aşteptat o scădere a temperaturilor, media celor diurne urmând a fi de 10…14 grade, iar a celor nocturne de 4 …8 grade.
Instabilitatea atmosferică va determina în aproape toate după-amiezele averse locale, care izolat pot fi mai intense. Ploile se vor semnala pe suprafeţe mai extinse cel mai probabil în jurul datelor de 27, respectiv 30 mai.
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Minunea naturală de care puțini oameni au auzit. Este un loc unic în lume care merită văzut
FANATIK.RO
Minunea naturală de care puțini oameni au auzit. Este un loc unic în lume care merită văzut
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI