Membrii comitetului director al proiectului româno-bulgar pentru realizarea blocului funcţional de spaţiu aerian DANUBE FAB s-au reunit, marţi, la Veliko Târnovo, Bulgaria, în cea de-a doua întâlnire a acestui for decizional.

DANUBE FAB este un proiect iniţiat de Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian şi Autoritatea pentru Servicii de Trafic Aerian din Bulgaria, costul proiectului, estimat la aproximativ 5 milioane euro, fiind finanţat în proporţie de 50% de către Comisia Europeană, prin Programul Reţelei de Transport Transeuropene, iar Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România a fost desemnat coordonatorul proiectului în relaţia cu Agenţia Executivă TEN-T.

Prin proiectul DANUBE FAB, România şi Bulgaria vor armoniza serviciile de navigaţie aeriană, pentru maximizarea siguranţei şi eficienţei zborurilor, reducerii costului biletelor de avion, minimizând, în acelaşi timp, impactul aviaţiei asupra mediului, anunţă Agerpres.

 
 

Urmărește-ne pe Google News