Ulterior, managerul a revenit cu precizarea că s-au refăcut toate testele și că există doar două cadre medicale infectate.

Surse din cadrul Spitalului Județean Bacău au susținut,
pentru Libertatea, că șase cadre medicale fost depistate cu coronavirus, iar testele
pentru alte 20 de persoane angajate în cadrul unității sanitare au fost greșite.

Potrivit informațiilor din interior, încă de acum zece
zile, spitalul a achiziționat din banii proprii kituri pentru recoltare și
analiză a probelor în vederea depistării COVID-19. Aproximativ 40 de cadre
medicale angajate la secția Boli Infecțioase au fost testate, dar rezultatele
au sosit doar pentru 20 dintre ele. Restul personalului testat a fost anunțat
că au existat greșeli în procedura de testare, iar rezultatele sunt
neconcludente.

“Oamenii cărora nu
le-a venit rezultatul au pus problema – mai întâi, în fața conducerii secțiilor
– că trebuie să lucreze în continuare și nu știu dacă sunt infectați. Au spus
că le vor recolta din nou probe, pentru că au existat greșeli, dar apoi au fost
anunțați că recoltările se opresc, fiindcă nu mai există kituri disponibile.
Din aproximativ 80 de persoane care lucrează la secțiile ATI și Infecțioase,
s-au recoltat probe de la 40 și rezultatele au venit doar pentru 20 de oameni.
Personalul e supărat, oamenii nu mai au încredere nici în rezultatele negative,
se gândesc dacă nu cumva sunt măsluite”, ne-a povestit un angajat al Spitalului Județean Bacău.

Manager: “A fost un calup mare de teste, iar aparatul a dat
rezultate îndoielnice”

Contactat de Libertatea, Adrian Popa, managerul Spitalului Județean Bacău, a recunoscut că au existat probleme în procedura de testare. Unele dintre teste au fost refăcute, a arătat el, dar numai în cazul celor care se aflau la serviciu, restul angajaților urmând să fie, la rândul lor, testați din nou.

“Nu au fost teste greșite, ci aparatul, care era oarecum o noutate, a dat rezultate cel puțin îndoielnice – era un calup destul de mare de rezultate care nu coincideau cu realitatea. S-au comandat alte kituri, s-au refăcut testele și au ieșit rezultatele corecte. Nu există să nu se fi refăcut testele. Au fost două, dacă nu cumva trei ture de testare, cu cei care erau de serviciu în tura respectivă. Probe duble s-au făcut doar pentru cei care erau atunci în ture, la o parte a personalului, urmând ca ulterior să îi testăm pe ceilalți”, a explicat Popa.

El spune că metoda
folosită la Bacău, cea a testelor ELISA, are o marjă de eroare aflată între
testarea rapidă și testarea PCR și, din acest motiv, au existat îndoieli cu
privire la rezultate.

Cât despre numărul angajaților infectați, oficial, Popa spune că au existat două persoane confirmate cu COVID-19, externate între timp, și alte două cadre medicale confirmate, internate pentru tratament. Alte 100 de persoane ar fi fost testate astăzi cu teste rapide care au dat rezultate negative, a adăugat el.

Personalul
de la Ortopedie, “cu inima-n g
ât” după ce a operat o pacientă
infectată

Nu doar la secțiile de Terapie Intensivă și Boli Infecțioase din spital sunt probleme, ci și la secția Ortopedie, unde o pacientă operată a fost, ulterior intervenției chirurgicale, depistată cu COVID-19.

“Personalul din blocul operator unde a fost operată nu e testat, stă cu inima în gât să vadă dacă nu cumva au luat și ei ceva, că a stat destul de mult la Ortopedie pacienta respectivă”, a explicat sursa Libertatea.

Adrian Popa,
managerul spitalului, a confirmat informația și a declarat că, într-adevăr,
personalul de la Ortopedie nu a fost testat, dar asta pentru că, potrivit
declarațiilor furnizate de medici în cursul anchetei epidemiologice, toți ar fi
purtat echipamente de protecție.

Personalul medical acuză intimidări, managerul neagă: “Am grupuri de WhatsApp cu toți”

În spital atmosfera
e tensionată, angajații acuză conducerea că îi intimidează și că a recurs la
amenințări cu disponibilizarea în cazul celor care vorbesc cu presa.

“Lumea este
foarte agitată, e foarte supărată pe conducere, dar sunt toți
amenințați că, dacă spun ceva, sunt desfăcute contractele de muncă, pentru că e
stare de urgență. Totul se ține sub cheie. Acum, urmează să fie testați toți cu
teste rapide și există o anchetă în derulare la DSP, să vedem ce iese”, ne-a spus sursa noastră.

La rândul
lui, Popa spune că este foarte deschis și declară că nu a interzis nimănui să
discute cu jurnaliștii.

“Conducerea de aici e deschisă tot timpul la discuții și cred că am cele mai multe grupuri de WhatsApp cu absolut toți angajații. Acum, știți cum e, spitalul are 2.200 de angajați. Poate există vreo nemulțumire, tocmai de asta am creat grupuri cu toți medicii pentru a sesiza orice disfuncționalitate. Dacă sunt nelămuriri, noi suntem deschiși să le discutăm. Vizavi de comunicare, toate aparițiile din presă nu sunt venite din zona managementului, ci fiecare a putut să dea informații și are libertatea să o facă. Nu pot eu îngrădi acest drept al oamenilor.”, a încheiat managerul Spitalului Județean Bacău.

 
 

Urmărește-ne pe Google News