De câteva luni, reprezentanții unei organizații non-guvernamentale (ONG) stau cu banii destinați renovării unei secții insalubre a Spitalului Județean din Arad în cont, pentru simplu fapt că șeful de secție nu acceptă renovarea. Cel puțin așa susține Anamaria Nyeki, cea care conduce Asociația “Cetatea Voluntarilor”, organizația care are banii de renovare, dar nu are ce face cu ei.
Investiția trebuie să se facă la Secție de Chirugie și Ortopedie Pediatrică a Spitalului Județean din Arad. “Gică contra” pentru refacerea secției este medicul Adrian Pavel, șeful secției.

Deși inițial a fost de acord cu modernizarea secției, lucrări aprobate de toate instituțiile de specialitate, odată cu începutul noului an, doctorul și-a schimbat radical poziția. Adrian Pavel vrea încă 70 mp de la o altă secție, care se află tot la etajul trei al spitalului, pentru a fi de acord cu investiția.

Anamaria Nyeki (dreapta) si Adrian Pavel (centru), la lansarea proiectul de renovare a sectiei

Vrea birou propriu

Adrian Pavel a declarat că modernizarea va pune în pericol viața micuților pacienți pentru că nu are destule paturi la aseptici, pacienții care au nevoie de condiții speciale de sterlizare. El nu a dorit să comenteze prea mult pe acest subiect, așa cum ne-au transmis asistentele din secția pe care o conduce. Anamaria Nyeki spune că, în baza proiectului, ar fi șase paturi la aseptici, cu unul mai mult decât toate cazurile înregistrate într-un singur an. În schimb, Pavel cere zece paturi. Nyeki susține că în spațiul suplimentar cerut de Pavel, doctorul vrea să-și amenajeze și un birou personal, separat de restul medicilor din secție. Medicul a ținut să nege această variantă.
“Secția de Chirugie și Ortopedie Infantilă urma să fie închisă de la 31 decembrie din cauza condițiilor insalubre. Am făcut o curățenie generală și am obținut ca secția să rămână deschisă până începeam să modernizăm totul”, se mai plânge Nyeki. Saloanele minimaliste cu paturi vechi ar urma să fie înlocuite cu saloane noi, parchetate, sterilizate și mobilate modern.

Apelează la justiție

Reprezentanții asociației spun că nu se vor da bătuți. Ei vor să-i impună lui Adrian Pavel să elibereze secția pentru renovare, în baza autorizațiilor pe care le-au obținut, inclusiv de la Direcția de Sănătate Publică. “Vom apela la avocați pentru a porni lucrările și să nu mai fim blocați”, susține Nyeki. Conducerea spitalului și reprezentanți ai Direcției Județene de Sănătate au precizat că speră că cele două părți se vor înțelege pentru că este nevoie de investiții în unitatea medicală.

Lucrările ar urma să dureze trei luni, perioadă în care cazurile complicate vor fi transferate în Timișoara, iar restul pacienților vor fi găzduiți în alte secții ale spitalului arădean.

Citește și: De la o zi la alta ies la iveală tot mai multe nereguli din sistemul sanitar românesc

O pacientă acuză spitalul că ”i-a umflat” factura pentru ”a-și trage” cât mai mulți bani de la CNAS

Recent, o pacientă a dezbăluit pentru Libertatea.ro un alt mod în care în sistemul medical românesc se fură. Chiar dacă banii nu i-au fost luați din propriul buzunarul, o bucureșteancă în vârstă de 64 de ani a decis să dea în gât cadrele medicale de la spitalul Dr. N. C. Paulescu (aflat în curtea spitalului Cantacuzino) revoltată de sumele exagerate pe care aceștia i le-au trecut pe decontul de cheltuieli, la externare.

Urmărește-ne pe Google News