Un câine-lup are acum şansa de a trăi într- un cămin iubitor, după ce a fost abandonat şi a trăit zece zile de chin într-un canal din Câmpulung Muscel, în care a căzut. Zilele trecute, un localnic i-a auzit schelălăielile anemice venind din tubul adânc de doi metri şi a sunat imediat la o asociaţie pentru protecţia animalelor.
Căţelul a fost scos din canal într- o stare deplorabilă, iar veterinarii au stabilit că a stat cel puţin zece zile fără apă şi hrană. Spre norocul patrupedului, o voluntară din Germania, aflată în vizită la adăpostul unde a fost dus animalul, a decis să îl adopte când a auzit câte a pătimit şi i-a făcut paşaportul pentru o viaţă fără griji.