Introducerea Bucurestiului in calendarul campionatului FIA GT nu este un motiv de bucurie pentru soferi. Ei au sunt nevoiti sa plece la serviciu, in aceste zile, cu cel putin doua ore inainte, pentru a ajunge la program. Restrictiile impuse de organizatorii competitiei blocheaza, de ieri, strazile si asa sufocate de lucrari.
Pentru a doua oara, FIA GT va veni in Romania, iar traseul va fi acelasi, la umbra Palatului Parlamentului, a doua cladire ca marime din lume, dupa Pentagon. Organizatorii au mutat cursa din luna mai in august, ca sa le ofere sportivilor conditii meteo mult mai bune, dupa ce editia 2007 a fost una ploioasa. ?nsa pilotii si echipele vor avea de trecut o noua provocare: canicula care domneste de ceva vreme peste partea de sud a tarii. Iar acest lucru se va rasfrange atat asupra concurentilor si a masinilor, cat mai ales asupra pneurilor. Spectatorii vor avea ocazia de a vedea plutonul de doua ori in intrecere – cursa de calificare de sambata si cea de campionat de duminica.
Pana atunci insa, raliul care incepe vineri a blocat intreg Bucurestiul. Din cauza bulevardelor care vor fi inchise pana pe 26 august, traficul a fost dat peste cap nu numai in centrul orasului, ci si in celelalte cartiere. Aici
s-au ingramadit soferii incercand sa gaseasca o ruta ocolitoare cat mai scurta. Rezultatul a fost insa dezastruos: claxoane, injuraturi si ore intregi petrecute in masina pe arterele sufocate.
Oliver Turvey este favorit la cursa F3 Marea Britanie
Cu un avans de 13 puncte fata de colegii lor si cei mai apropiati rivali, Michael Bartels si Andrea Bertolini – campionii din 2006 – au un motiv in plus de a se bucura de cursa FIA GT de la Bucuresti, pentru ca nu pot pierde locul intai indiferent de rezultatul din Romania. Iar avantajul de 32,5 puncte din ierarhia echipelor face ca rivalii de la Phoenix Carsport, Jetalliance si Gigawave sa-i poata ajunge pe germani.
Pe strazile din Bucuresti, pe langa FIA GT, vom putea vedea si unul din cele mai puternice campionate de monoposturi: Formula 3 Marea Britanie, o competitie care a dat nume mari in Formula 1, precum David Coulthard, Rubens Barrichello, Mika Hakkinen, Nelson Piquet, Jackie Stewart sau inegalabilul Ayrton Senna. Dupa etapa din weekendul trecut, de la Silverstone, Oliver Turvey (foto) a preluat conducerea in clasamentul general, gratie celor doua victorii, cu un avans de noua puncte. Si se poate dovedi decisiv, pentru ca in afara celor doua manse de la Bucuresti, British F3 mai programeaza doar inca o dubla, la Donington. Sapte piloti diferiti au reusit pana acum cel putin o victorie anul acesta, iar plutonul multinational se va lupta pentru locul 1.
Circuitul de Formula 3 e pregatit de austrieci
Pe circuitul Bucharest City Challenge din jurul Palatului Parlamentului se lucra, ieri, la foc continuu. Muncitorii austrieci asamblau de zor tribunele in locurile cu maxima vizibilitate si asezau parapetii de beton pe marginea pistei. ‘Suntem destul de bine organizati, astfel incat in trei zile sa punem totul la punct pentru concurentii si spectatorii care vor veni la spectacolul bolizilor in perioada 22-24 august, ne-a spus Torsten, unul dintre austriecii care montau una din tribune.
„Am facut doua ore din Militari pana la Razoare”
Radu Miclea, 48 de ani :Au pus atatea restrictii ca pot sa spun ca e mai rau ca la summit. Nu poti ajunge dintr-un loc intr-altul decat foarte greu. Trebuia sa puna concursul in iulie, cand e lumea in concediu, nu acum.
Constantin Marin, 24 de ani : ‘Am facut doua ore din Militari pana la Razoare si de la Piata Cosbuc am ajuns aici (la Razoare) in 40 de minute, cand de obicei nu faceam mai mult de 10 minute. E nebunie curata!