Formula gândită pentru Congresul PSD din 24 august presupune din start prezența într-un grup bine sudat, pentru că nu sunt acceptate candidaturi individuale pentru o funcție, fără afilierea la o moțiune. Așadar, pe lângă Ciolacu, oricine vrea să candideze și nu e din echipa premierului, va trebui să-și găsească un grup de colegi pentru a avea o listă completă.

Conducere lărgită

Pe lista lui, Marcel Ciolacu va alege doar dintre oamenii foarte apropiați din partid, care nu-i contestă deciziile. Noua structură de conducere, propusă de premier, va avea 21 de membri. În prezent sunt 17 oameni în Biroul Politic Național, adică un președinte, doi prim-vicepreședinți, un secretar general, un președinte al Consiliului Național, opt vicepreședinți pe regiunile de dezvoltare și patru pe diferite domenii.

Potrivit informațiilor Libertatea, încă nu sunt stabilite cele patru domenii noi ai căror coordonatori vor face parte din Biroul Politic, dar cel mai probabil va fi unul pe zona de tineret, unul pe antreprenoriat sau digitalizare, fiind posibil și unul pe zona de politică externă, care să fie responsabil de relația cu colegii social-europeni sau lideri politici din afara granițelor.

Votul pentru noua șefie va fi unul electronic, fiecare delegat având un cod QR pe legitimația de la Congres, care va putea fi accesat pentru vot. În schimb, pentru stabilirea candidatului la prezidențiale, încă nu e clar dacă va fi vot electronic sau altă procedură, din moment ce sunt șanse mari să fie un singur candidat, actualul președinte Marcel Ciolacu.

Daniel Băluță sau Gabriel Firea

În prezent, singura competiție pare să fie pentru una din cele două funcții de prim-vicepreședinte. Mai precis, Gabriela Firea vrea un nou mandat de prim-vicepreședinte, dar această funcție e râvnită și de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. Băluță este unul din cei mai votați primari din țară, reușind să câștige mandatul cu 60,6% din voturi.

Pe de altă parte, Firea a pierdut cursa pentru primăria Capitalei, luând doar 22,34% din voturi, nici măcar jumătate din ceea ce a obținut edilul Nicușor Dan. Inclusiv modul de abordare a viitorului Congres e diferit în cazul lui Ciolacu și Firea.

„Daniel Băluță categoric se va regăsi în echipa mea” a subliniat Marcel Ciolacu, după o ședință a Consiliului Politic Național de vineri. În schimb, în cazul lui Firea, Ciolacu a fost evaziv: „Vom vedea (n.r. – dacă va fi pe parte a moțiunii Ciolacu). Doamna Firea e președinta organizației de la București”, a nuanțat premierul României.

Apel la trecut

Pe de altă parte, Gabriela Firea a ținut să reamintească modul cum s-a sudat actuala echipă de conducere, după mandatul lui Dragnea, în speranța că Marcel Ciolacu va ține cont de acest lucru.

„Eu sper să mă regăsesc (n.r. – în echipa Ciolacu). Dacă ne aducem bine aminte, actuala conducere a PSD a fost aleasă tot într-un moment dificil pentru partid. Domnul președinte Ciolacu, domnul prim-vicepreședinte Grindeanu, cu domnul secretar general Paul Stănescu și cu mine am fost primii semnatari ai scrisorii față de activitatea fostului președinte Liviu Dragnea. Noi ne-am asumat atunci acel proiect politic. Am fost 38 pe o listă din care mulți au renunțat să-și mai mențină semnătura, rămânând vreo șapte-opt, din care principalii am fost noi”, a afirmat Firea după ședința de Consiliu Politic Național.

Pe 19 septembrie 2018, când Dragnea încă era unul din cei mai puternici oameni din România, iar Viorica Dăncilă încă îl asculta, un grup de social-democrați, unde principalele nume de pe listă erau Paul Stănescu (atunci vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale), Gabriela Firea (primar general al Bucureștiului) și Adrian Țuțuianu (vicepreședinte al Senatului), îi cereau demisia lui Dragnea de la șefia PSD.

Într-adevăr Marcel Ciolacu era printre semnatari, dar nu cei asumați public, în timp ce Sorin Grindeanu nu se afla printre ei, pentru că nu mai făcea politică, fiind șef al Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații.

Zile numărate și pentru Vasile Dîncu

Pe lângă Gabriela Firea, și Vasile Dîncu are zilele numărate în funcția de președinte al Consiliului Național al PSD. Marcel Ciolacu îl preferă pe Mihai Tudose pentru funcție, iar europarlamentarul care conduce din umbră și organizația Brăila (una din fruntașe la alegeri, având 50,78% pe votul politic) a anunțat că și-a depus candidatura pentru Consiliul Național. Mai mult, Tudose a anunțat că personal l-ar vrea pe colegul său de partid, Victor Negrescu, în funcția de comisar european.

Pe de altă parte, Vasile Dîncu conduce una din cele mai slabe organizații ale PSD la nivel național, fiind la coada clasamentului alături de cele din Harghita, Covasna și cea din Bihor. Dîncu nu e în grațiile conducerii PSD nici pentru funcția de comisar, deși era vehiculat ca variantă.

Dîncu și Firea au fost îndepărtați elegant de zona de politică internă prin primirea unor locuri eligibile în Parlamentul European, astfel că în următorii cinci ani vor fi mai preocupați de temele de la Bruxelles decât de subiectele de acasă.

Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Urmărește-ne pe Google News