Clanul “Escu” a fost deschis de Nicolae Ceauşescu, el fiind şi primul român care a deţinut această funcţie, încă din 1967, când de facto a fost şeful statului, şi apoi din 1974, când a fost ales preşedintele Republicii Socialiste România.
După Revoluţia din decembrie 1989, românii au trimis la Palatul Cotroceni, de două ori – prima dată în 1992 şi a doua oară în 2000 -, un alt “Escu”, pe Ion Iliescu. În 1996 s-a schimbat din nou preşedintele României, dar nu şi terminaţia numelui acestuia, întrucât, timp de patru ani, am fost conduşi de Emil Constantinescu.
Băsescu pleacă pe 22 decembrie
Câştigătorul alegerilor prezidenţiale din 2004 şi 2009 a fost tot un personaj cu “escu”, Traian Băsescu, care se pare că va încheia, pentru cel puţin cinci ani, seria “Escu” la Cotroceni.
Cel mai probabil, al cincilea preşedinte din istoria României, care va rezulta din alegerile din luna noiembrie, va fi şi primul care nu va avea nici o legătură cu “Escu”, întrucât singurul candidat al cărui nume are această terminaţie, Dan Diaconescu, are şanse mici să ajungă la Cotroceni.
Sondajele îi prezintă ca principali competitori, cu şanse reale de a ajunge la Palatul Cotroceni, pe Victor Ponta – PSD şi pe Klaus Iohannis – ACL. Aşa că, din 22 decembrie, de când îi expiră mandatul lui Traian Băsescu, românii vor scăpa de preşedintele “Escu”.