UPDATE Ora 20:42 Metrorex a anunțat că circulația metroului a fost reluată.

„Intervenția efectivă a început la ora 19.45. iar cu ora 20:35 a început repunerea tensiunii și reintroducerea trenurilor în parcurs normal”, se arată în comunicat.

Captură: Metrorex

UPDATE Ora 20:15 Directorul Metrorex, Gabriel Mocanu, a explicat pentru Libertatea că „intervenția de înlocuire a șinei a început la 19:45”.

Motivul? „S-a făcut după ora de vârf, astfel încât intervalul de succedare să fie cât mai mic, iar călătorii să fie transportați la un interval cât mai mic, altfel intervenția ar fi avut loc la ora de vârf”.

„Eu sunt la fața locului, în scurt timp se va remedia situația”, a mai spus directorul Metrorex.


„Circulația a fost reorganizată pe firul 2, între stațiile Mihai Bravu și Nicolae Grigorescu 1, intervalul de succedare fiind de circa 8 minute”, a informat compania, într-un comunicat remis la ora 17:34.

Totuși, călătorii aflați în metroul bucureștean au reclamat că durata de așteptare a depășit și 10 minute.

Defecțiunea a cauzat aglomerări în mai multe stații de metrou, potrivit imaginilor care circulă pe rețelele de socializare.

Urmărește-ne pe Google News