Încă de la urcarea sa pe tron, în 1980, ea a dorit să se implice în viaţa Olandei, plasându-se la cealaltă extremă faţă de stilul mai degrabă şters al mamei sale, Juliana. Foarte populară în rândul olandezilor, ea alege, astfel, să transforme în „palat de lucru” un palat de la Haga, oraşul în care se află sediile Guvernului şi Parlamentului.

Considerată „şefa firmei Olanda”, ea a primit frecvent miniştri, amabsadori şi reprezentanţi ai societăţii civile. Dacă mama sa prefera să i se spună „Madame” (în franceză), Beatrix ţine la titlul de „Majestatea Sa”.

Moştenitorii Olandei sunt în număr de patru

Primul copil al reginei Juliana şi prinţului Bernhardt, Beatrix Armgard Wilhelmina, prinţesă de Oranja-Nassau, s-a născut pe 31 ianuarie 1938. La puţin timp după ce s-a născut, ea pleacă împeună cu părinţii ei în exil, în Marea Britanie şi Canada, în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

În urma studiilor de drept, căsătoria sa cu diplomatul vest-german Claus von Amsberg, pe 10 martie 1966, provoacă o controversă. Olandezii nu vor să accepte ca viitoarea lor regină să se mărite cu un pretendent care a purtat uniforma tineretului hitlerist în timpul Războiului.

Beatrix, care poartă ţinute întotdeauna impecabile şi pălărie – uneori excentrică -, a avut trei fii, inclusiv succesorul său, Willem-Alexander, care a împlinit sâmbătă vârsta de 46 de ani.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Al doilea fiu, prinţul Johan Friso, se află în comă, în urma unui accident la schi, în februarie 2012, care a afectat-o profund pe mama sa. Însă ea a continuat să îşi exercite îndatoririle cu stoicism.

În timpul reginei Beatrix, Olanda s-a schimbat profund, ceea ce a creat ţării reputaţia unui adevărat experimentator social. Între altele, s-a legalizat avortul, s-a scos de sub incidenţă penală consumul de canabis, s-au legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

De la huiduieli la aclamaţii

La încoronarea sa, pe 30 aprilie 1980, ceremonia este perturbată de manifestaţii violente antiregaliste, organizate de „squatters”, pe atunci foarte activi la Amsterdam, cu sloganuri ca „fără locuinţe, fără încoronare!”.

Acum, după 33 de ani de domnie, Prinţesa Beatrix de Olanda a ştiut să câştige inimile olandezilor, oferind monarhiei o imagine modernă, voluntaristă şi muncitoare.

Beatrix, care poartă din nou titlul de „prinţesă”, se va retrage la Castelul Drakensteyn, într-o zonă rurală, în centrul Olandei. Ea a trăit 18 ani aici, înainte de a urca pe tron, când s-a mutat la Haga. Cei trei fii ai ei au crescut în acest castel.

„Nu mă retrag pentru că funcţia este prea grea, ci deoarece sunt convinsă că responsabilitatea ţării noastre se află în mâna unei noi generaţii”, a declarat regina pe 28 ianuarie, când a anunţat că va abdica.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI