Giorgiana Hossu a declarat că acesta a mărturisit că ”la domiciliul său ar fi ucis-o pe minora de 15 pe care o răpise în sensul exploatării sexuale”. Procurorul a explicat că Alexandra ”nu a avut nicio șansă” în fața agresorului.
Ea a adăugat că există până acum date pentru trafic de minori, recrutarea, transportarea acesteia. ”În cauză există elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, respectiv recrutarea, sechestrarea şi adăpostirea minorei prin constrângere, răpire şi profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, dată fiind starea vădită de vulnerabilitate”.
”În urma percheziției, au fost descoperite în cenușă fragmente
de oase calcinate și dinți, trei inele, un lănțișor, o bucată metalică și o
bucată similară unei monturi de inel ce prezentau urme de ardere. A fost găsit
și un cercel în mașină. Acestea au fost recunoscute de mama minorei”.
De asemenea, ”în această seară, Institutul Național de Criminalistică a transmis raportul privind expertiza genetică din care reiese că la locul faptei au fost identificate profilul genetic al minorei și a inculpatului”
”A recunoscut că a ucis-o în jurul orei 12.00 la domiciliul său și ulterior i-a incinerat corpul. A agresat-o, suprimându-i viața, atunci când a găsit-o cu telefonul”, a mai spus procurorul.
Procurul șef adjunct al DIICOT a adăugat că ”Inculpatul este o persoană cu o contituţie fizică masivă, în faţa căruia o minoră de 15 ani a avut practic nicio şansă să se apere, totul în scopul exploatării sexuale”.
În ceea ce o privește pe a doua victimă, procurorul DIICOT a declarat că Gheorghe Dincă încă mai dă declarații cu privire la această crimă.
Hossu a adăugat că există șanse mari ca cele două cazuri să
se fi produs în oglindă.
”Nu există informații privind alte victime”, a mai spus
procurorul când a fost întrebat dacă există suspiciuni cu privire la existența altor
victime.