2 comentariiCuprins:
Ce schimbări dorește să facă Trump
Primele sale semnale indică faptul că Trump dorește încetarea războiului din Ucraina prin aducerea la masa negocierilor a liderilor ucraineni și ruși. El vrea să schimbe astfel strategia Administrației Biden care, în ultimii trei ani, a decis să furnizeze în mod gradual armament Ucrainei – „atât timp cât este nevoie” – pentru a se putea apăra împotriva agresiunii rusești, fără a presa cele două părți să intre în negocieri.
Din contră, la nivel declarativ, Administrația Biden s-a poziționat împotriva cedărilor teritoriale din partea Ucrainei, în timp ce unele declarații din cercul restrâns al lui Trump indică faptul că negocierile de pace ar putea implica presiuni asupra Ucrainei pentru a ceda teritorii sau pentru a renunța la aspirațiile sale NATO.
În iunie 2024, președintele ales Trump declara: „I-aș spune lui Zelenski nu mai mult – trebuie să faci o înțelegere”, în timp ce președintelui rus îi sugera: „I-aș spune lui Putin că, dacă nu închei o înțelegere, îi vom da foarte mult lui Zelenski” .
Lipsa unei strategii detaliate a victoriei din partea Ucrainei, care să fi fost asumată de către Administrația Biden, a fost principala linie de atac a republicanilor în perioada în care au fost în opoziție. Până în acest moment, nu există însă nici din partea republicanilor o strategie detaliată a modului în care Administrația Trump ar putea media pacea între Rusia și Ucraina.
Din cauza faptului că republicanii au criticat virulent deciziile de politică externă în cei patru ani ai Administrației Biden, mesajul principal care reiese din dezbaterea publică americană este că Partidul Republican, dominat de personalitatea lui Trump, și-ar fi abandonat total viziunile hawkish de politică externă (care susțin mai degrabă utilizarea forței în relația cu statele rivale în locul discuțiilor diplomatice), care caracterizau Războiul Rece în perioada președintelui Ronald Reagan, iar în prezent, republicanii ar împărtăși mai degrabă o politică împăciuitoare față de Federația Rusă. Concluziile în această direcție sunt pripite și reducționiste.
În cele ce urmează vom prezenta în linii mari de ce viziunile republicanilor și democraților diferă în materie de politică externă și cum se raportează la Rusia principalii consilieri ai lui Donald Trump în materie de securitate și apărare: consilierul pe securitate al președinelui, Michael Waltz, generalul în rezervă Keith Kellogg, care a fost numit trimisul special al lui Trump în Ucraina, Elbridge A. Colby, care a scris Strategia națională de apărare în timpul primului mandat de președinte al lui Trump (anul 2018), iar acum a fost ales subsecretar al apărării pentru politici și Marco Rubio, cel care va conduce Departamentul de Stat.
Video: Declarațiile lui Marco Rubio, candidatul lui Donald Trump la funcția de secretar de stat, privitoare la cum ar putea începe negocirile de pace pentru încheierea războiului din Ucraina
Sursa: AFP
Cum gândesc politica externă neorealiștii americani republicani
De asemenea, trebuie precizat că, prin comparație cu democrații, care împărtășesc, de obicei, ideile școlii de gândire ale liberalismului internaționalist, republicanii care vor influența deciziile de politică externă ale Administrației Trump se regăsesc mai degrabă în școala de gândire neorealistă și sunt suporterii reținerii (restraint) atunci când vine vorba despre implicarea Statelor Unite în lume. De principiu, reținuții (restrainers) susțin că angajamentul puternic în lume al SUA este contraproductiv intereselor americane.
Potrivit unei analize explicative RAND, adepții ponderației neorealiste consideră că prezența militară a SUA, relațiile de securitate și utilizarea forței îi determină pe rivalii Americii să își consolideze armatele și să coopereze între ei pentru a se opune politicilor americane. Drept consecință, Statelor Unite, în acest mediu internațional ostil, le-ar fi mai dificil să își atingă obiectivele.
Acești realiști cred că încurajarea aliaților SUA să preia conducerea pe scena internațională pentru echilibrarea balanței de putere, în special împotriva Rusiei și Iranului, ar prezenta mai puține dezavantaje pentru Statele Unite.
În opinia lor, numai în momente critice, când aliații sunt prea slabi pentru a împiedica în mod colectiv un stat agresor puternic să domine Asia de Est, Europa sau Orientul Mijlociu, Statele Unite ar trebui să renunțe la politica de reținere și să intervină puternic. Ușor de observat că ideile neorealiste ale reținerii rivalizează cu cele ale liberalismului internaționalist, împărtășite de politicieni democrați precum Joe Biden, care gândesc relațiile internaționale diametral opus.
În fața axei puterilor cu regimuri autoritare, liberalii consideră că Statele Unite trebuie să întărească relațiile cu aliații pe scena internațională, nu ca America să manifeste atitudini de dezangajare în lume.
Potrivit aceleiași analize, prima Administrație Trump a menținut elemente ale angajamentului profund (deep engagement), dar a respins multilateralismul și unele idei liberale ale strategiilor unor administrații anterioare. De asemenea, Trump a susținut retoric sau a adoptat, uneori, politici care sunt în concordanță cu reținerea, cum ar fi solicitarea insistentă, adresată aliaților europeni, de a face mai mult pentru propria apărare europeană și negocierea retragerii SUA din Afganistan.
În această lupă neorealistă a reținerii poate fi citită și declarația lui Trump din aprilie 2014: „De ce nu dă Europa mai mulți bani pentru a ajuta Ucraina? De ce Statele Unite sunt cu peste 100 de miliarde de dolari în războiul din Ucraina mai mult decât Europa, deși noi avem un ocean între noi care ne separă?
De ce Europa nu poate egala banii puși de Statele Unite ale Americii pentru a ajuta o țară care are o nevoie disperată? După cum toată lumea este de acord, supraviețuirea și puterea Ucrainei ar trebui să fie mult mai importante pentru Europa decât pentru noi, dar este importantă și pentru noi! MIȘCĂ-TE, EUROPA!”
Elbridge A. Colby, planificatorul pentru apărare americană, ar sacrifica Europa, ca să combată hegemonia Chinei
Un adept al neorealismului prin reținere este, de pildă, Elbridge A. Colby, care a fost ales să fie subsecretar al apărării pentru politică, promițând să „se concentreze asupra politicii noastre de apărare pentru a restabili pacea prin fermitate și pentru a pune întotdeauna America pe primul loc”.
În cartea pe care a publicat-o în anul 2021 – The Strategy of Denial. American Defence in an Age of Great Power Conflict – Colby își prezintă în detaliu viziunea de politică externă. Fără niciun dubiu, Colby se numără printre acei republicani care consideră că prioritatea în politica americană o reprezintă combaterea hegemoniei Chinei și militează pentru o prezență americană semnificativă în regiunea Asia-Pacific chiar cu prețul diminuării implicării americane în alte regiuni importante cum ar fi Europa sau Orientul Mijlociu.
Colby alocă un capitol separat Rusiei și relației de putere dintre NATO și puterea revizionistă de la Răsărit și, asemenea președintelui Trump, susține puternic argumentul că Germania ar trebui să crească în mod substanțial cheltuielile pentru apărare, astfel încât Europa să își asigure într-o proporție mai mare securitatea.
Numirea lui Colby pe o poziție guvernamentală, care decide planificarea Statelor Unite în domeniul apărării, poate indica faptul că Trump dorește să confere greutate intelectuală argumentului său conform căruia Europa trebuie să aloce mai mulți bani pentru propria securitate, reproș care a existat în primul său mandat și care, cel mai probabil, va continua și în al doilea. De altfel, la începutul acestei luni, Donald Trump a declarat că țările NATO ar trebui să își crească bugetele de apărare la 5% din PIB.
În cartea sa de strategie americană, Colby ia în mod ipotetic în calcul și un moment de alegere pentru Statele Unite, în scenariul în care Rusia și China ar acționa simultan în mod agresiv pentru atingerea obiectivelor lor hegemonice, prima în Europa și cealaltă în Asia-Pacific.
„Dacă sunt obligate să facă o astfel de alegere din cauza refuzului Europei de a suporta o parte mai mare din povara apărării, Statele Unite trebuie mai întâi să asigure o apărare eficientă a aliaților lor în cadrul coaliției antihegemonice împotriva Chinei. Și pentru a face acest lucru în mod eficient, nu trebuie să cheltuiască prea mult pentru apărare, deoarece acest lucru ar putea afecta perspectivele economice și, pe termen lung, securitatea americană. Acest scenariu ar limita sumele pe care Statele Unite le pot aloca apărării europene pe lângă eforturile alocate Asiei.
Într-o astfel de situație, Washingtonul ar putea foarte bine să urmeze aceeași abordare pe care au adoptat-o anterior europenii înșiși, presupunând că, într-o astfel de circumstanță, Germania s-ar reînarma pentru a se apăra împotriva unei Rusii mai puternice, ceea ce ar limita capacitatea Rusiei de a merge mai departe spre vest”, susține Colby în cartea sa.
În timpul invaziei pe scară largă în Ucraina, Colby a sprijinit campania Ucrainei de a se apăra, dar a spus că acest război nu este un interes prioritar al Statelor Unite și a avertizat că continuarea ajutorului militar din partea Washingtonului în ritmul actual nu va schimba lucrurile în mod semnificativ pe câmpul de luptă, în timp ce scad resursele Statelor Unite pentru propria apărare.
Mike Waltz, consilierul cu viziunea cea mai apropiată de a lui Roland Reagan
Mike Waltz, care a fost ales de președintele Donald Trump în funcția de consilier pentru securitate națională, va juca unul dintre rolurile principale în conturarea politicilor americane față de Rusia, Ucraina și restul Eurasiei. Fost militar în Forțele Speciale (Green Beret), Waltz a fost director al politicii de apărare pentru secretarii apărării Donald Rumsfeld și Robert Gates și consilier pe probleme de contraterorism al vicepreședintelui Dick Cheney în timpul administrației lui George W. Bush.
În cei aproape trei ani de invazie la scară largă a Rusiei în Ucraina, Waltz a sprijinit ajutorul militar și economic pentru Ucraina, dar cu anumite nuanțe, cum ar fi consimțământul Kievului de a intra în negocieri de pace cu Rusia.
În timpul mandatului său în Congres în perioada 2019-2024, Waltz a articulat o viziune asertivă pentru politica externă a SUA, în special în abordarea provocărilor reprezentate de Rusia, dar în același timp, Waltz a criticat modul în care administrația Biden a gestionat conflictul din Ucraina, pledând pentru „linii roșii” mai clare și o descurajare mai puternică împotriva escaladării Rusiei în Ucraina, inclusiv amenințările explicite ale liderilor ruși de a utiliza arme de distrugere în masă.
În opinia sa, amenințările nucleare ale lui Vladimir Putin trebuie să fie întâmpinate de SUA într-o manieră mai decisivă pentru a împiedica Kremlinul să își folosească „doctrina escaladării” pentru a obține avantaje strategice.
În cartea sa, publicată în anul 2024, Hard Truths. Think and Lead like a Green Beret, Waltz relatează vizita sa la Kiev imediat după invazia lui Putin din februarie 2022. El dezaproba, la acel moment, întârzierea de către Administrația Biden de armament performant cu care Ucraina s-ar fi putut apăra și a susținut că politica americană de descurajare a fost un eșec.
În septembrie 2023, Waltz publica pe site-ul Fox News, următorul editorial: „Administrația Biden nu a explicat nici obiectivul american în Ucraina, nici strategia sa pentru atingerea acestuia. Vor continua cheltuielile militare americane până când Ucraina va împinge Rusia înapoi la granițele sale de dinainte de război, frontierele sale de dinainte de 2014, sau până la prăbușirea regimului Putin? Nu știm, pentru că Biden refuză să ne spună. «Atât timp cât este necesar» este un slogan, nu o strategie.
Administrațiile succesive nu au reușit să ofere repere clare cu privire la cum arată o victorie în Irak sau Afganistan. Nimeni din această administrație nici măcar nu încearcă în ceea ce privește Ucraina. Pe termen scurt, ajutorul militar al SUA trebuie să fie condiționat de împărțirea sarcinilor la nivel european și de asistența europeană egală pe viitor. Statele Unite au furnizat Ucrainei un ajutor militar aproape la fel de mare – 46,6 miliarde de dolari – ca toate celelalte națiuni la un loc”, sunt argumentele lui Waltz.
În plus, el a propus ca Rusia să fie avertizată că SUA vor crește substanțial ajutorul acordat Ucrainei dacă Moscova refuză să intre în negocieri de pace cu Ucraina și a susținut utilizarea sancțiunilor și a politicilor energetice pentru a submina mașinăria de război a Rusiei și pentru a închide lacunele din exporturile energetice ale Rusiei.
Sprijinirea Ucrainei „atâta timp cât este necesar” într-un război de uzură împotriva unei puteri mai mari este o rețetă pentru eșec. Următoarea administrație ar trebui să urmărească, așa cum a susținut Donald Trump, să „încheie războiul și să oprească crimele” – a scris Waltz într-un editorial The Economist împreună cu profesorul Matthew Kroenig.
Kellogg nu dorește ca SUA să fie implicate în războaie fără sfârșit
O altă figură importantă din echipa președintelui Trump pentru gestionarea dosarului Ucraina este generalul în rezervă Keith Kellogg. În decursul anului 2024, Kellogg a fost extrem de critic față de strategia Administrației Biden privind susținerea Ucrainei, iar în aprilie a și publicat un raport în care își prezintă în detaliu viziunea asupra acestui război.
De precizat că Kellogg nu susține argumente de tipul abandonării Ucrainei, ci susține schimbarea strategiei democraților, una favorabilă unui eventual proces de pace. La fel ca majoritatea republicanilor din echipa lui Trump, și el crede că sfârșitul războiului poate fi obținut doar prin negocieri diplomatice, nu pe câmpul de luptă.
„Permițând Ucrainei să negocieze de pe o poziție de forță și, în același timp, comunicând Rusiei consecințele în cazul în care nu respectă viitoarele condiții ale negocierilor de pace, Statele Unite ar putea pune în aplicare o stare finală negociată în termenii aliniați intereselor SUA și Ucrainei. Rezultatul acestor negocieri ar trebui să includă dispoziții prin care să stabilim o arhitectură de securitate pe termen lung pentru apărarea Ucrainei (…)”, explică Kellogg în raport.
Kellogg mai argumentează că mulți susținători ai abordării lui Biden „atât timp cât este necesar” susțin că este esențială continuarea înarmării Ucrainei, deoarece invazia lui Putin este o amenințare la adresa stabilității și democrației globale.
„Mulți susțin că alte state autoritare, precum Iranul și China, vor fi încurajate de orice rezultat al războiului care ar permite Rusiei să păstreze teritoriul ucrainean și nu l-ar trage la răspundere pe Putin. Problema cu aceste argumente este că e prea târziu pentru a evita posibilele consecințe ale invaziei Rusiei în Ucraina. Trimiterea de arme într-un impas fără sfârșit reprezintă un semnal costisitor, nu o politică constructivă pentru promovarea păcii și a stabilității globale”, crede Kellogg.
America First nu este izolaționistă, explică Kellogg, și nici nu este un apel la retragerea Americii din angajamentul său în lume. „Cu toate acestea, o abordare a securității naționale bazată pe principiul «America pe primul loc» este distinctă de o politică externă care menține adesea Statele Unite împotmolite în războaie fără sfârșit în detrimentul țării, punând principiile idealiste înaintea intereselor poporului american.
Există o cale de urmat în Ucraina, în care America își poate urmări propriile interese prioritare, jucând în același timp un rol în încheierea celui mai mare război din Europa de la Al Doilea Război Mondial încoace. Acest rol trebuie să fie jucat printr-o conducere decisivă, bazată pe principiul «America pe primul loc», în care diplomația îndrăzneață să paveze calea către un rezultat final. Ceea ce nu ar trebui să continuăm să facem este să trimitem arme într-un impas pe care Ucraina îl va găsi în cele din urmă dificil de depășit”, crede Kellogg.
Trimisul lui Trump în Ucraina invocă un articolul din aprilie 2023 din Foreign Affairs, al experților neorealiști americani, Richard Haass și Charles Kupchan, care au propus un tip de compromis: Rusiei, în schimbul respectării încetării focului, a unei zone demilitarizate și a participării la discuții de pace, să i se ofere o reducere limitată a sancțiunilor.
Iar Ucrainei nu i s-ar cere să renunțe la obiectivul de a-și recâștiga întregul teritoriu, dar ar trebui să fie de acord să folosească diplomația, nu forța, cu înțelegerea că acest lucru ar necesita un viitor progres diplomatic care probabil nu va avea loc înainte ca Putin să părăsească funcția. Până când acest lucru se va întâmpla, Statele Unite și aliații lor s-ar angaja să ridice complet sancțiunile împotriva Rusiei și să normalizeze relațiile cu Rusia numai după ce Moscova va semna un acord de pace acceptabil pentru Ucraina. De asemenea, Kellogg solicită aplicarea de taxe vânzărilor de energie rusească pentru a plăti reconstrucția Ucrainei.
Rubio a sancționat deseori agresiunea rusească în Ucraina, dar a devenit un adept al negocierilor diplomatice
Marco Rubio, cel care va conduce diplomația americană, are o viziune de politică externă asemănătoare celei a lui Elbridge A. Colby, Și el este un susținător al lui Trump în ceea ce privește implementarea unor politici dure împotriva Chinei, pe care o consideră o amenințare mai mare decât Moscova. „Rusia este o problemă acută și este o provocare actuală. Dar este o problemă pe cinci sau zece ani. China este o problemă de 100 de ani”, susținea Rubio în 2022.
Potrivit David Center for Russian and Eurasian Studies, deși nu pierde nicio ocazie de a sprijini măsuri punitive împotriva Rusiei pentru agresiunea sa în Ucraina sau alte transgresiuni (mai ales dacă aceste măsuri aduc beneficii economiei SUA), Rubio a ajuns să creadă că o înțelegere negociată între Rusia și Ucraina este singura modalitate realistă de a pune capăt războiului.
„Cred că ucrainenii au fost incredibil de curajoși și puternici în poziția lor față de Rusia”, a declarat senatorul la începutul acestei luni.
„Dar, în cele din urmă, ceea ce finanțăm aici este un impas și trebuie să se pună capăt acestei situații. Cred că bunul-simț ar trebui să prevaleze”, a declarat Rubio, adăugând: „Nu trebuie să fii un fan al lui Vladimir Putin ca să vrei să pui capăt războiului”.
Rubio împărtășește opinia lui Trump potrivit căreia războiul ruso-ucrainean ar trebui încheiat prin negocieri pașnice, mai degrabă decât prin continuarea ajutorului militar pe scară largă acordat Ucrainei de către Occident. În conformitate cu această convingere, el a votat împotriva ajutorului de 95 de miliarde de dolari acordat de SUA Ucrainei (și altor țări) în aprilie 2024, dar a votat în favoarea ajutorului pentru Ucraina în mai 2022.
„M-aș simți confortabil cu un acord care pune capăt acestor ostilități și care să fie favorabil Ucrainei, ceea ce înseamnă că ar avea propria suveranitate, că nu devine un stat satelit sau un stat marionetă care este în mod constant ținut ostatic de ruși”, mai preciza el.
Aceeași poziție a avut-o recent și în timpul audierilor din Senat, pentru a fi confirmat în funcția de șef al diplomației americane.
De ce pacea este imposibilă pentru următoarea perioadă
În concluzie, mulți dintre decidenții de politică externă din cadrul Administrației Trump nu își asumă nici pe departe o poziție de abandonare a Ucrainei, dar vor milita pentru o strategie complet diferită față de cea a Administrației Biden în legătură cu încheierea războiului ruso-ucrainean. Republicanii vor să schimbe narațiunea de război. În următoarea jumătate de an, accentul american va fi pus pe organizarea unor formule de negociere diplomatică.
În acest context, trebuie înțelese și declarațiile lui Donald Trump, care a anunțat că este dispus să se întâlnească cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, semnal la care Moscova a răspuns pozitiv.
În prezent, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele rus Vladimir Putin se află însă pe poziții diametral opuse pe cele mai importante teme ale războiului, precum aderarea Ucrainei la NATO, trupele europene de menținere a păcii în Ucraina, demilitarizarea Ucrainei și recunoașterea anexării ilegale a teritoriilor ucrainene de către Rusia.
Conducerea rusă a respins deja unele elemente-cheie ale unui ipotetic acord de pace propus de consilierii lui Trump și de omologii săi vest-europeni. Printre elementele respinse se numără o încetare necondiționată și imediată a focului, trupe europene de menținere a păcii și amânarea aderării Ucrainei la NATO pentru 20 de ani. Având în vedere toate acestea, negocierile privind „planul de pace al lui Trump” nu ar duce la o încetare rapidă a focului, dar acestea ar putea continua pe parcursul anului 2025, în paralel cu continuarea luptelor, potrivit expertului rus în politica externă a Kremlinului, Vladimir Frolov.
Trump ar dori un acord rapid, explică Frolov, în timp ce Moscova este hotărâtă să negocieze pe termen lung o nouă ordine internațională în care Rusia e tratată drept partener egal. Statele Unite doresc să discute despre „înghețarea conflictului de-a lungul liniei de contact” în timp ce Ucraina luptă pentru o „pace justă” cu garanții de securitate occidentale.
Rusia este hotărâtă să ajungă la o soluționare finală, dar numai pe baza eliminării cauzelor profunde ale conflictului, care sunt considerate extinderea NATO către Est, sprijinul occidental pentru „regimul de la Kiev” și încălcarea drepturilor cetățenilor rusofoni din Ucraina „pe teritoriile istorice rusești”. Moscova insistă să recunoască patru noi regiuni ca parte a Rusiei, lucru de neacceptat pentru Ucraina.
În plus, dacă o întâlnire între Trump și Putin ar avea loc prea devreme, când condițiile pentru pace nu s-au maturizat încă, aceasta „ar putea duce la o escaladare mai mare”, a susținut Gheorghii Bovt, un alt analist politic rus.
„Ambele părți beligerante încă pariază pe continuarea acțiunilor militare. Ele nu consideră că forțele lor sunt epuizate”, a scris mai Bovt într-o postare pe Telegram.
Foto: Profimedia