Principesa Margareta şi Principele Radu si-au întâmpinat invitaţii în Salonul Florentin al Castelului Peleş. Petre Roman s-a numărat printre primii sosiţi la dineu, iar la scurt timp a fost urmat de preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu şi de vicepremierul Gabriel Oprea.
Sosit cu o mică întârziere, primul ministru Victor Ponta a ţinut să-i ofere principesei Margareta un buchet de trandafiri albi. ”Este o mare onoare pentru orice şef al Guvernului să participe la un eveniment la care au fost sărbătorite două instituţii fundamentale ale României -Senatul care a împlinit 150 de ani şi monarhia 148”, a declarat premierul.
Dineul a durat o oră şi jumătate şi s-a ţinut în Sala de Concerte, iar atmosfera a fost întreţinută de elevii-bursieri ai programului “Tinere Talente” ai Fundaţiei Principesa Margareta a României ce au sustinut un recital de muzică clasică.