Dintr-o forță ruinată, armata ucraineană s-a transformat într-o putere redutabilă, care face față Rusiei în război. Lecția primei invazii din 2014 a fost decisivă

Timp de aproape trei decenii, Statele Unite și alte țări NATO au trimis personal pentru a ajuta la instruirea forțelor ucrainene. Eforturile s-au intensificat după anexarea Crimeei și a unor părți din Donbas, în invazia rusă din 2014.

Ar fi frumos să credem, așa cum au susținut unii, că succesul Ucrainei se datorează acestui ajutor, dar adevărul este că cel mai probabil, el nu a jucat un rol decisiv în modelarea performanței remarcabile a Ucrainei din prezent, spune Adrian Bonenberger, veteran american care a colaborat îndeaproape cu militarii ucraineni.

Decisivă, spune acesta, a fost prima invazie a Rusiei, din 2014, în care armata ucraineană a fost învinsă. Mai mulți factori au contribuit la această înfrângere.

Între 1991 și 2014, armata ucraineană a fost micșorată și lipsită sistematic de resurse până când aproape a dispărut ca forță de luptă. În 1991, spre exemplu, armata ucraineană avea în evidență aproape 800.000 de militari și mii de vehicule blindate și tancuri. Avea 2.500 de arme nucleare și o forță aeriană puternică, cu sute de avioane și bombardiere.

În 1993, armele nucleare au fost cedate Rusiei, iar Kievul a primit garanții de suveranitate teritorială din partea Regatului Unit, a Statelor Unite și a Rusiei – formalizate în Memorandumul de la Budapesta din 1994, acum în mod clar fără valoare.

Recomandări

Mizele partidelor la primul tur al prezidențialelor. PNL, între deschiderea șampaniei și noaptea cuțitelor lungi

Odată ce armele nucleare au dispărut, și alte elemente ale forțelor armate au părut mai puțin folositoare. Forțele aeriene, în special bombardierele, sunt costisitoare. La fel sunt sunt armatele mari, tancurile și sistemele antiaeriene sofisticate. Iar Ucraina trecea printr-o criză economică de o amploare apocaliptică, PIB-ul său prăbușindu-se la aproape jumătate.

O armată slăbită

În 2014, armata Ucrainei era doar o umbră a forței sale militare anterioare. Oficial, când a fost invadată pentru prima dată de Rusia acum opt ani, Ucraina avea aproximativ 130.000 de soldați și în jur de 800 de tancuri.

Din cauza corupției, situația reală era de fapt mult mai proastă. Ofițerii ucraineni au admis că în acel moment, armata dispunea de doar 7.000 de soldați, în trei brigăzi, care erau cu adevărat „pregătiți de luptă”, cu echipamentul necesar și instruirea corespunzătoare.

Din cele 800 de tancuri, un ofițer ucrainean de rang înalt a spus că doar 10-12 erau operaționale – cele folosite la paradele militare. Restul aveau nevoie de o modernizare semnificativă pentru a fi pregătite de luptă. Multe au sfârșit prin a fi folosite pentru piese de schimb.

Forțele aeriene ucrainene se aflau și ele într-o stare similară de degradare și neglijență. Iar armata și agențiile de informații fuseseră inflitrate de ofițeri și lideri proruși, sub administrația lui Viktor Ianukovici, ceea ce a minimalizat și mai mult puterea de luptă.

Recomandări

Elena Lasconi și George Simion, umăr la umăr în turul 2 la alegerile prezidențiale, susține un nou sondaj USR. Pe ce loc este Nicolae Ciucă

În plin conflict în 2014, unele unități au dezertat pur și simplu în Rusia.

Slăbiciunea armatei ucrainene era foarte bine cunoscută de serviciile secrete rusești, iar decizia Kremlinului de a invada în 2014 s-a bazat pe aceste informații și pe concluzia corectă că Occidentul nu va interveni.

Lecțiile înfrângerii

Dar acea înfrângere inițială a oferit lecții imediate Kievului. De la acel nucleu de aproximativ 7.000 de soldați funcționali, armata s-a extins rapid, zeci de mii de ucraineni fiind înrolați, mobilizați și oferindu-se voluntari. Acest grup includea veterani ai Armatei Roșii în vârstă de 40 și 50 de ani, unii dintre ei veterani ai invaziei sovietice din Afganistan.

Pe lângă eforturile de a înlocui soldații fictivi cu militari reali, pe măsură ce luptele izbucneau în partea de est a țării, guvernul de la Kiev a luat o măsură disperată, una care trimitea la războaiele din trecut – a autorizat formarea de miliții, organizate și finanțate de indivizi și grupuri.

Zeci de mii de ucraineni – inclusiv extremiști de extremă dreapta, care s-au alăturat unor grupări precum Azov și Sectorul de Dreapta – s-au înrolat în aceste miliții sau le-au sprijinit cu logistică, iar unii au luat parte imediat la luptele din est. Autofinanțate sau finanțate de oligarhi, aceste unități nu făceau parte oficial din structura militară a Ucrainei, deși au operat alături de unitățile militare ucrainene.

Recomandări

Moscova a explicat cum i-a avertizat pe americani cu 30 de minute înainte că vor ataca Ucraina cu o rachetă Oreșnik: „Au înțeles declarația președintelui rus”

Milițiile au luptat cot la cot cu soldații obișnuiți în bătălii dure. Azov a devenit cunoscut datorită ajutorului oferit la menținerea controlului ucrainean asupra orașului-port Mariupol, în mai-iunie 2014.

Până în iulie și august, ucrainenii au respins primele atacuri, dar armata rusă a început să intervină direct de peste graniță.

Confruntări precum bătălia de la Zelenopillya, în care artileria rusă a lovit formațiunile ucrainene, au devenit ceva obișnuit. Dar Ucraina și-a învățat lecția acolo, și anume a început să nu își mai dispună unitățile în câmp deschis, în raza de acțiune a artileriei rusești. Astfel, unitățile ucrainene au luptat cu milițiile locale și cu mercenarii ruși în timp ce se aflau sub focul constant al artileriei.

Din septembrie 2014 până în februarie 2015, războiul a intrat într-o nouă fază. Militarii și unitățile regulate rusești au intrat în estul Ucrainei și au provocat înfrângeri forțelor ucrainene, compuse din miliții și militari, la Ilovaisk, pe aeroportul din Donețk și la Debaltseve.

A fost negociată o încetare a focului în condiții foarte favorabile Rusiei. Apoi, Ucraina a început să își construiască o apărare, pentru a face față unor noi eventuale atacuri, în timp ce Rusia și-a consolidat câștigurile.

Începutul reformei

Din 2015, Occidentul s-a grăbit să ajute Kievul, oferind instruire trupelor și milițiilor ucrainene. „Primul lucru pe care l-am făcut în iunie 2015, când am ajuns în Ucraina, a fost să mă alături vechii mele unități, divizia 173 Aeropurtată, care instruia milițiile ucrainene”, spune Adrian Bonenberger. Concluzia? Ucrainenii apreciau oportunitatea de a se instrui, dar în același timp îi învățau și ei pe militarii americani multe lucruri despre război, observă expertul.

Alți veterani ai războaielor americane din Afganistan și Irak au confirmat această observație. Practic, concentrarea americanilor pe contrainsurgență, în Orientul Mijlociu, a dus cumva la atrofierea abilităților de bază în război.

Conducerea diviziei 173 a fost în mod discret mulțumită de oportunitatea de a învăța aceste abilități: cum să lupte cu tancurile, cum să se apere de bombardamentul artileriei grele și să se confrunte cu provocări tactice nemaiîntâlnite de forțele americane, la o scară așa de mare, de la războiul din Vietnam încoace.

„Am văzut ceva similar în timpul unui exercițiu de antrenament comun în România în 2017, unde soldații ucraineni prezenți au fost, din nou, vedetele spectacolului”, spune Adrian Bonenberger. „Evaluarea mea – că americanii erau cei care nu sunt pregătiți pentru războiul cu Rusia, nu ucrainenii – a fost împărtășită de către oficiali de nivel inferior și mediu din cadrul armatei americane înseși”, adaugă expertul.

Soldații ucraineni obișnuiți și voluntarii din miliții au spus că experiența de pe front din 2014-2015 a fost crucială pentru definirea Ucrainei ca națiune și pentru înțelegerea de către armată a capacităților și deficiențelor sale.

Trădătorii care făcuseră parte din aparatul militar și de informații al Ucrainei au fost dați afară sau au fugit în Rusia, iar soldații și ofițerii care s-au alăturat armatei ucrainene în 2014 au fost promovați pe baza competenței lor pe câmpul de luptă, mai degrabă decât pe baza patronajului sau a conexiunilor, așa cum se întâmplase anterior.

Războiul a ajutat la separarea grâului de neghină – și a făcut să nu mai fie tolerată corupția din armată, ci să fie privită ca o amenințare la adresa supraviețuirii naționale.

Acest proces meritocratic a fost și mai vizibil în cadrul milițiilor, care au adoptat ierarhiile militare, dar fără tradițiile sau bagajul instituțional al armatei, spune expertul american. În 2015 în cadrul acestor miliții, era destul de normal să găsești șefi de pluton și comandanți de companie care începuseră ca soldați în 2014 și care au urcat rapid în ierarhie în virtutea abilităților.

Atunci când, în 2015, majoritatea milițiilor s-au alăturat armatei sau Gărzii Naționale a Ministerului Afacerilor Interne, a existat o nouă infuzie de meritocrație, de jos în sus, cu unități conduse de lideri demni de încredere și cu experiență de luptă.

O nouă cultură militară, necunoscută în sistemul sovietic

Până la sfârșitul anului 2015, aproximativ jumătate din forțele armatei ucrainene se bazau pe o cultură militară inovatoare și meritocratică, de un tip practic necunoscut sub sistemul sovietic, care era foarte puternic la vârf, dar căruia îi lipsește un corp profesionist împuternicit de subofițeri, sau subofițeri, spune Bonenberger.

Cu siguranță, eforturile de a instrui unitățile ucrainene pentru a adopta mai multe modele occidentale, inclusiv un corp puternic de subofițeri, au fost utile pentru a consolida lecțiile învățate pe front. Dar ucrainenii, și nu instructorii occidentali, au fost responsabili pentru transformarea armatei lor, concluzionează expertul militar american.

„Armata ucraineană a obținut un oarecare succes în ceea ce privește înființarea unui corp de subofițeri profesioniști, datorită unui impuls timpuriu al reformelor și a dinamicii războiului, unde lipsa ofițerilor a întărit oportunitățile subofițerilor de a face un pas înainte”, a explicat un general ucrainean, într-o evaluare a armatei sale transmisă lui Bonenberger.

Generalul a mai explicat că armata rusă nu a început încă niciun efort sistemic pentru a pune pe picioare un corp de subofițeri profesioniști.

Există și alte domenii în care instruirea SUA și a NATO a oferit ucrainenilor un avantaj semnificativ, în special în ceea ce privește utilizarea armamentului. În timp ce ucrainenii ar fi putut, probabil, să învețe singuri să folosească sistemele Stinger sau Javelin, instruirea a accelerat dramatic procesul.

Și în timp ce Ucraina era deja într-un proces de a reforma modul în care abordează operațiunile speciale militare atunci când Rusia a invadat în 2014, ajutorul occidental venit după aceea a ajutat foarte mult în acest sens.

Parteneriatul și instruirea cu forțele americane pentru operațiuni speciale în următorii opt ani au transformat abordarea ucraineană a acestui mod de luptă și au ajutat Ucraina să se apropie de nivelul de profesionalizare al unităților de elită americane, spune Bonenberger.

Armata ucraineană a fost receptivă la instruirea oferită, deoarece liderii săi au adoptat în mod organic o structură similară cu cea a armatelor NATO. Dacă nu ar fi făcut-o, Ucraina ar fi încetat să mai existe, crede expertul militar american.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!  

Urmărește-ne pe Google News