Fotbaliștii sau antrenorii români investesc banii în construcții imobiliare sau în alte afaceri profitabile, dar își fac și poftele. Își cumpără mașini scumpe, dar mulți dintre ei au ceasuri de lux, de colecție, cu valori cuprinse între 10.000 și 200.000 de euro! Norocoșii le primesc cadou, iar multe dintre ele sunt în ediție limitată și extrem de prețioase.
Valoare mai ales sentimentală
Unul dintre ceasurile rare se află pe mâna lui Cornel Dinu, fostul mare fotbalist al lui Dinamo și al echipei naționale.
Mister, 70 de ani, deține un Rolex Datejust, placat cu aur și cu diamante, ce valorează 10.000 de euro, dar povestea e una specială.
„E un cadou de la Ion Iliescu. Mie și nevestei ne-a făcut cadouri câte un ceas. Are o valoare sentimentală, da, pentru că eu îl consider un om încercat, care a trecut printr-un moment foarte greu și am fost alături de el în clipe care au însemnat o cotitură fantastică pentru societatea românească. După părerea mea, a fost singurul președinte care a avut o ținută pentru așa ceva, față de ce vedem azi… Ca de obicei, la noi îl înjură toată lumea. În 89 l-au pus și americanii, și rușii. Eu l-am cunoscut în 68. M-a chemat să vorbesc la un congres al UTC. A zis că-l vrea pe unul care a mai făcut școală, care mai citește. Pe urmă ne-am revăzut la Revoluție”, spune Dinu.
Lucescu, cel mai scump ceas
Mircea Lucescu are de departe cel mai scump ceas din lumea fotbalului de la noi. Patronul Şahtiorului, Rinat Ahmetov, i-a făcut lui Il Luce un cadou surprinzător în urmă cu șase ani. Un „Vacheron Constantin 2004”, ediţie limitată, doar alte trei persoane din lume având acest model, prețul fiind undeva la 200.000 de euro!
„Ceasul şi pantofii sunt cele mai importante accesorii care definesc un bărbat”, e motto-ul după care se ghidează antrenorul de antrenorul de 73 de ani.
Și fiul Răzvan e colecționar. Tehnicianul lui PAOK deține un ceas de 20.000 de euro. Modelul este un Blancpain L-Evolution.
Alți pasionați de ceasuri