Învăţământul profesional şi-a dublat numărul de elevi, reiese din cele mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică, astfel că în anul 2014-2015 s-au înscris pentru acest tip de studii 24.000 de elevi. Statisticienii, la fel ca şi experţii în educaţie avertizează însă că învăţământul profesional este în continuare “nivelul educaţional cel mai puţin reprezentat în totalul populaţiei şcolare”. Tot rapoartele INS mai arată că învăţământul liceal şi cel superior au cunoscut cele mai accentuate diminuări ale numărului de elevi şi studenţi înscrişi, faţă de anul anterior: cu 49.000 de elevi mai puţini şi, respectiv, cu 37.000 de studenţi mai puţin.

«Universităţile pierd pe mâna lor»

“Uşor-uşor începem să învăţăm din greşeli. Peste 330.000 de copii, care acum sunt adulţi ce încă-şi caută locul în societate, au trecut prin şcoală degeaba. Ei ori nu au reuşit să treacă examenul de la sfârşitul liceului, ori nici măcar nu s-au sinchisit să-l dea. Apoi, a început o altă dramă… Cea din mediul universitar, pentru că instituţiile de învăţământ superior nu mai au candidaţi şi nu mai ştiu cum să facă pentru a-şi ocupa locurile şi a nu pierde finanţarea de la stat”, a explicat, pentru Libertatea, Ştefan Vlaston, specialist în educaţie şi preşedinte al Asociaţiei Edu- Cer. În anul şcolar 2014/2015 au absolvit liceul 172.600 de elevi, iar dintre aceştia doar 102.000 (60%) au luat bacalaureatul. “Universităţile pierd pe mâna lor. Părinţii şi-au dat seama că o facultate nu asigură locul de muncă. S-a ajuns ca, anual, 10.000 dintre elevii cei mai buni să plece la studii în străinătate, iar doar 30% dintre cei care rămân sunt foarte buni”, adaugă specialistul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News