Agenția de presă nord-coreeană KCNA nu precizează numele diplomatului, dar Seulul a anunțat miercuri că Thae Yong Ho, adjunctul ambasadorului Coreii de Nord la Londra, a sosit în Coreea de Sud împreună cu familia.

Thae este diplomatul cu cel mai înalt rang care fuge din Coreea de Nord, în țara vecină. Decizia lui ar fi fost motivată, potrivit Phenianului, de pedeapsa pe care ar fi urmat să o primească.  “Fugarului i s-a ordonat în iunie să se prezinte pentru (acuzații de) fraudare a unor mari sume din fonduri de stat, vânzarea de secrete de stat și viol de copii”, afirmă agenția de presă nord-coreeană.

KCNA mai scrie că Phenianul a informat Londra despre infracțiunile diplomatului și a cerut predarea sa. Marea Britanie a ales să-și păteze imaginea de stat care respectă legile, “predându-i pe fugari fără pașapoarte marionetelor sud-coreene și neglijându-și îndatorirea de a-i proteja pe diplomații care trăiesc în această țară”, scriu nord-coreeni.

“El mertiă în mod clar pedeapsa legală pentru infracțiunile pe care le-a comis, dar a și dovedit că este un gunoi uman lipsit de orice urmă de loialitate ca om și de conștiință și moralitate, fugind ca să supraviețuiască și abandonându-și patria, părinții și frații, care l-au crescut și au fost alături de el”, a mai scris KCNA.

Urmărește-ne pe Google News